Fostul coleg al lui Zlatan Ibrahimovic a ajuns în Liga 1! Lovitura dată de clubul din Superliga

Mircea Rednic s-a plâns de lot după eșecul (0-4) cu FCSB, pe „Arena Națională” și conducerea clubului UTA a anunțat în această seară două transferuri, cele cu numerele trei și patru ale iernii. După uruguaianul Ariel Lopez și Răzvan Trif, cu arădenii au mai semnat doi jucători de aceeași vârstă (30): Vlăduț Morar și João Pedro.

Morar a mai jucat la UTA și a mai lucrat cu Mircea Rednic

Sosit la Arad la începutul săptămânii trecute, Vlăduț Morar l-a convins pe Mircea Rednic că merită o nouă șansă la UTA. Atacantul de 30 de ani jucase în „alb-roșu”, în prima parte a sezonului 2020-2021, marcând trei goluri și reușind un assist. Morar lucrase și cu actualul antrenor al arădenilor pentru o scurtă perioadă la Petrolul, în prima parte a sezonului 2012-2013. De altfel, Rednic l-a folosit într-un singur meci pe „vârful” ce avea pe atunci 19 ani și care a marcat golul succesului cu Viitorul, la Constanța.

Gruparea arădeană nu a anunțat pe ce perioadă a semnat fotbalistul crescut la Crișeni (județul Sălaj), dar – probabil – e vorba despre un contract scurt, până la finalul sezonului, bazat pe clauze de performanță. „Am și zis că doar la performanță vine, eu cred în el, am avut atâția jucători. Știu că are calitate, nu sunt mulți în echipă, poate Fabry”, declara azi Mircea Rednic, iar în cursul serii a venit anunțul clubului arădean:

„Vlad Morar este noul jucătorul al UTA-ei începând de astăzi.

Atacantul născut pe 1 august 1993, la Crișeni, măsoară 1.85 și vine din Grecia, de la Niki Volou.

Dublu campion al României, în sezoanele 2016/2017 și 2022/2023, ambele cu actuala Farul Constanța, Morar a mai câștigat și o Cupă a României în sezonul 2016/2017, cu Petrolul Ploiești.

A trecut în carieră pe la Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești, Beitar Ierusalim, Rapid București, ASA Târgu Mureș, Viitorul Constanța, actuala Farul Constanța, Panetolikos, UTA Arad, Gaz Metan Mediaș, Dinamo București și Farul Constanța.

A adunat 150 de meciuri în Superligă, interval în care a punctat de 35 de goluri și a oferit 8 pase decisive.

Îi urăm bun venit în tricoul roș-alb și la cât mai multe realizări alături de noi!”

João Pedro a fost coleg cu Ibrahimovic sau Cole

Dar, Mircea Rednic și-a întărit și mijlocul terenului, acolo unde s-a despărțit de basarabeanul Carp și danezul Holst și îl adusese doar pe uruguaianul Lopez. La Arad sosește João Pedro, un fotbalist portughez care a împărțit același vestiar cu nume importante din fotbalul mondial, precum Zlatan Ibrahimovic sau Ashley Cole, la Los Angeles Galaxy, în anul 2019. Este vorba despre un mijlocaș box to box, care vine de la Deportivo Chavez, din prima ligă lusitană, unde a adunat doar 403 minute în 13 partide jucate.

„Bun venit, João Pedro!

UTA și João Pedro au ajuns astăzi la un acord cu privire la un contract valabil pentru următoarele 6 luni cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.

În vârstă de 30, lusitanul s-a născut la Vermil, pe 3 aprilie 1993. João Pedro evoluează pe postul de mijlocaș central și vine de la Chaves, din prima ligă a Portugaliei.

Crescut la Academia Victoriei Guimaraes, a evoluat în carieră pe la echipa de seniori a clubului care l-a crescut, Los Angeles Galaxy, Apollon Smyrnis, Tondela și Chaves.

A adunat 154 de meciuri în prima ligă a Portugaliei și 95 în liga secundă a țării sale, a punctat de 22 ori și a oferit 7 pase decisive.

Îi urăm bun venit și la evoluții cât mai bune în tricoul nostru!” – e anunțul grupării fanion a Aradului.

Rednic mai vrea doi jucători ofensivi și – poate – un fundaș stânga: „Mica grevă nu ne-a ajutat”

Dar, Mircea Rednic mai așteaptă întăriri din rândul jucătorilor ofensivi și în vederi rămân mijlocașul bolivian Ramiro Vaca și atacantul togolez Fessou Euloge Placca. „Discuțiile sunt avansate, s-au făcut oferte, dar încă nu am primit niciun răspuns. Nu e ușor la ceea ce oferim noi să găsești jucători buni, iar noi nu facem transferuri numai de dragul de a face. Iar mica grevă nu ne-a ajutat cu nimic. Nu-și avea rostul, nu era cazul, pentru că lucrurile erau foarte clare. Li s-a explicat, dar din cauza asta sunt mulți jucători care tot întreabă când se dau salariile, dacă se dau salariile, mai întreabă în stânga, în dreapta. E greu, dar trebuie să fim realiști. Chiar suntem dispuși să facem eforturi, am vorbit de un atacant, de un mijlocaș mai ofensiv, de un fundaș stânga, că nu știm care e situația lui Aly (n.a  Abeid, care s-a calificat cu naționala Mauritaniei în optimile Cupei Africii)”, a mai afirmat Mircea Rednic.

UTA – Sepsi Sfântu Gheorghe, din cadrul etapei a 23-a a SuperLigii, se joacă sâmbătă, de la ora 14, pe arena „Francisc Neuman” din Arad pe cel mai nou gazon din România

Publicat: 25 01. 2024, 23:06