Fostul fotbalist legendar al Stelei, lăudat în direct de Gigi Becali: „Bravo lui, a avut deminitate!”
Gigi Becali l-a lăudat pe fostul fotbalist Adi Ilie, care nu s-a ferit să spună că, din punctul său de vedere, FCSB este adevărata Steaua.
Fostul fotbalist legendar al Stelei, Adi Ilie, lăudat în direct de Gigi Becali: „Bravo lui, a avut deminitate!”
Fostul fotbalist Adi Ilie i-a intrat la inimă lui Gigi Becali după ce a afirmat că FCSB este, în opinia sa, adevărata continuatoare a echipei Steaua, și nu CSA. Fostul mare internațional român a fost lăudat în direct de patronul vicecampioanei României, care a reclamat din nou că MApN aruncă banii publici într-un proiect care stagnează.
„Bravo lui Adi Ilie, a avut deminitate. Omul știe cine e Steaua, cine e FCSB. Știi care e treaba, pentru oamenii care au lucrat la FCSB… e rușinos pentru ei. Acum, ce vreți? E dreptate. Au semnat generalii, au semnat toți.
Nu mai vreau să intru în discuții cu ei. O să fac plângere penală, pentru ce faceți voi asta? Dați două milioane (n.r. de euro)… Pentru ce aruncați banii? Să vedem ce răspunde Talpan acum. El nu e vinovat aici, vinovat e cine a semnat ca să fie Talpan. El o să spună că e jurist.
(n.r. – ce părere aveți de dezastrul de aseară și de tot haosul cu CSA, un proiect eșuat) Dar ce au făcut? Ce au făcut săracii? Nu au luat decât 3. Vorbeam cu MM (n.r. – Mihai Stoica). MM mi-a zis, băi, Gigi, eu nu mă uit niciodată. Uite, mă, au dat gol. Nu, Gigi, nu m-am uitat niciodată. Acum stai să vedem. Niște motivări care se vor da, niște rechizitorii, nu știu, că nu îi doresc rău astuia de la Chiajna, de pe modelul ăla vom face noi plângerea penală.
Să vedem pentru ce cheltuiți bani, milioane de euro din bani publici, dacă nu aveți nicio perspectivă și nu aveți voie să faceți fotbal?
Eu înțeleg fotbal amator, dar fotbal amator pe 30-50 de mii pe an, adică ne distrăm. Dar ca să faci fotbal și să dai 3 milioane de euro pe an din bani publici când nu ai nicio perspectivă, trebuie să răspundă cineva”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Dinamovistul Ahmed Bani, reacție fermă după victoria cu CSA Steaua: „CSA Clona!”
Dinamo a dat de pământ cu CSA Steaua, 3-0, iar Ahmed Bani a fost întrerupt la interviuri de adversarul Cristi Balgiu, care i-a transmis că echipa roș-albă a câștigat degeaba, deoarece va rămâne în Liga 2. Mijlocașul formației din Șos. Ștefan cel Mare a răbufnit și a strigat după fotbalistul „militarilor”.
„Tu nu ai ce să vorbești, că rămâneți toată viața în B, Balgiule! CSA Clona! Ei nu au drept de promovare, nu că rămân toată viața în B, rămân și când se desființează. Cum poate să zică de Dinamo asemenea lucruri? CSA Steaua, o clonă! Pentru mine este o clonă, nu e Steaua! Ei să-și vadă de ale lor, că nu au drept de promovare. E o rivală, dar mai mică”, a tunat Ahmed Bani.