Fostul internațional român îl distruge pe fundașul de la FCSB, după eșecul din derby-ul cu Rapid: „Ăla e marcaj? Mai bine te lași de fotbal”

Fotbalistii stelisti Andrea Compagno, Alexandru Mihail Baluta, Grigoras Alexandru Pantea, Siyabonga Ngezana, Darius Dumitru Olaru, Stefan Tarnovanu, Risto Radunovic si Joyskim Aurelien Dawa Tchakonte la startul meciului de fotbal dintre FCSB si Rapid Bucuresti, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 5 noiembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Basarab Panduru l-a distrus pe Joyskim Dawa, după prestația fundașului camerunez din meciul FCSB – Rapid, scor 1-2.

Basarab Panduru l-a distrus pe Joyskim Dawa, după FCSB – Rapid 1-2

„Pandi” a analizat faza golului doi marcat de giuleșteni, semnat de Paul Iacob, și l-a criticat dur pe stoperul roș-albaștrilor, care nu și-a îndeplinit sarcinile și l-a scăpat din marcaj pe fundașul Rapidului.

„Ăla e marcaj om la om?! Nu știu ce e, dacă ăsta e marcaj om la om… Trebuie să stai lângă el. Ce marcaj e ăla?! Mai bine te lași de fotbal decât să faci așa marcaj. Dawa e la doi metri de Săpunaru. Cum face el marcaj?! Tu, ca antrenor, nu-l vezi la antrenamente cum face marcaj?”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.

Nicolae Dică, fostul antrenor de la FCSB, a atenționat că nici Siyabonga Ngezana nu a judecat bine faza care a dus scorul la 0-2.

„E o greșeală a lui Ngezana, el era inițial în marcaj cu Iacob. Iar ce face Dawa nu e marcaj. Aici e vorba de antrenor? Crezi că nu i-a spus antrenorul? Ngezana știa la cine trebuia să facă marcaj”, a spus și Nicolae Dică, pentru sursa citată.

Gigi Becali pregătește două transferuri de top după eșecul suferit de FCSB cu Rapid

Dezamăgit de prestația echipei sale în meciul cu Rapid, Gigi Becali a anunțat că pregătește două transferuri de top la FCSB: un atacant și un mijlocaș vor semna cu formația roș-albastră.

„Trebuie să iau neapărat un atacant acum. Și chiar și un mijlocaș. Asta e cu Rotariu. Îi dau opt luni 160.000 de euro și la revedere. Pentru mine cauza Rotariu e pierdută. Să nu faci nimic o repriză întreagă? Las-o în colo de treabă. Băi, dar nimic?”, a spus Gigi Becali, conform Fanatik.

Nici Octavian Popescu n-a scăpat de tirada lui Gigi Becali: introdus în repriza secundă a derby-ului de pe Arena Națională, mijlocașul n-a reușit să facă diferența pentru FCSB.

„Aseară a fost prima oară. Îmi spune zicea şi Giovanni: «Băi, Gigi, tu mai crezi?». Eu mai cred, că e copil şi zic că mai cred. Dar aseară a fost primul sentiment în care am zis că nu se mai face (n.r. fotbalist).

Pentru că a fost prea slab. Adică a avut o minge şi a driblat înspre tuşă, dar era singur. Şi a dat pas la adversar, a centrat la adversar. Dă pe sus, cum să dai pasă la adversar? Şi multe multe mingi pe care le-a pierdut.

Am greşit cu el. Am zis că trebuie să revenim de la 0-2, avem nevoie de driblangii ca să spargă. Şi i-a spus Meme: «Băi, Tavi, vezi să nu iei galben că nu avem U21 în următorul meci».

Acum nu mai avem nici pe Pantea. Zici că a luat intenţionat galben, că l-a călcat pe ăla. A început să aibă şi harfe de șmecherie, să îl calc pe ăla pe picior. Mi-a zis Meme: «Dacă îl băgăm pe ăsta şi ia galben…». 

I-am spus să îl bage şi să îi spună să nu ia galben. Ce e aia? «Du-te joacă fotbal, nu cumva să iei galben.» Atâta. Spune-i că nu avem U21, cu cine să jucăm cu Craiova.  El parcă i-a spus să meargă să fie şmecher, să îl calce pe picior pe ăla. Sunt multe de neînţeles”, a spus Gigi Becali, conform Fanatik.

Publicat: 06 11. 2023, 21:50