Fostul jucător de la CFR Cluj și UTA a dat tunul carierei în 2023! Și-a umplut conturile cu 350.000 de euro după ce FIFA i-a dat dreptate
Un fotbalist care a evoluat până în vară în Superliga a dat lovitura pe plan financiar în 2023. Brazilianul Roger Junio Rodrigues Ferreira (27 de ani) va încheia anul cu aproape 350 de mii de euro în cont, fără să joace prea mult sau să beneficieze de bonusuri de performanță.
În luna februarie, mijlocașul din Țara Cafelei a dat-o în judecată pe CFR Cluj la FIFA, pentru că a fost scos de pe lista LPF pentru partea a doua a sezonului.
Pe lângă faptul și-a reziliat unilateral contractul cu fosta campioană a României și a jucat la UTA în primăvară, Roger jr. și avocații săi au și obligat gruparea din Gruia să achite 140 de mii de euro, altfel aceasta ar fi avut interzis la transferuri.
Roger are șanse mari să primească compensații de 200 de mii de euro și de la Al Taraji
Mircea Rednic a renunțat la finalul stagiunii 2022-2023 la serviciile brazilianului, iar acesta s-a transferat pentru 50 de mii de euro la Al Taraji. Lucrurile la formația din liga secundă a din Arabia Saudită au decurs prost pentru Roger, care a adunat la capitolul restanțe trei salarii, dar și suma negociată ca primă de instalare.
Gruparea din Peninsula Arabică a fost notificată în mai multe rânduri, nu a reacționat în niciun fel, iar fotbalistul și reprezentanții săi au apelat la FIFA.
Pentru justă cauză s-a ajuns la rezilierea contractului cu formația de pe locul 14 din Division 1 saudită, urmând ca Roger jr. să primească și compensații de aproximativ 200 de mii de euro.
Tot de la o formație din liga a doua a Arabiei Saudite a plecat în aceste zile și albanezul Idriz Batha, un alt fost mijlocaș al UTA-ei, dar acesta și-a reziliat de comun acord contractul cu Al Najma pentru un singur salariu compensatoriu. Ambii fotbaliști sunt impresariați de hunedoreanul Bogdan Apostu și sunt liberi să-și aleagă viitoarea destinație.