Fostul „magician” de la FCSB sare în apărarea lui Gigi Becali: „Lucrurile sunt mai bine ținute sub control”

Fostul „magician” de la FCSB sare in apararea lui Gigi Becali
Vezi galeria foto - 4 poze

Fostul „magician” de la FCSB sare în apărarea lui Gigi Becali. Lucian Sânmărtean, actualul secund al naționalei U21, a vorbit despre modul în care finanțatorul roș-albaștrilor gestionează situația de la echipa sa.

Fostul „magician” de la FCSB sare în apărarea lui Gigi Becali: „Lucrurile sunt mai bine ținute sub control”

Lucian Sânmărtean, fostul fotbalist, în prezent în vârstă de 43 de ani, care a trecut pe la FC Vaslui și FCSB, printre altele, a comentat pe marginea a ceea ce se petrece la formația patronată de Gigi Becali. Fostul mijlocaș ofensiv a subliniat faptul că, în opinia sa, omul de afaceri nu mai este la fel de virulent ca în alți ani.

Îl înțelege pentru ieșirile din momentele în care este nemulțumit și se declară plăcut surprins de evoluțiile celor de la FCSB din cupele europene, întrucât au avut mai mare grijă de partea tactică, în viziunea sa. Sânmărtean a apreciat că elevii lui Elias Charalambous au schimbat abordarea partidelor, fiind mai cumpătați atunci când vine vorba despre încercarea de a controla jocul, în compania echipelor mai puternice.

„Mi-a plăcut FCSB că în adaptarea asta, tu având o echipă cu jucători ofensivi, a încercat să nu se avânte așa tare și să joace pe contre. În Europa e mai greu, nu te poți arunca peste orice echipă și poți să domini și să controlezi jocul.

Niciodată nu ești mulțumit, dacă câștigi la limită zici că n-am jucat un fotbal frumos, dacă jucăm fotbal frumos și nu câștigăm, spunem că n-am câștigat… E mentalitatea asta și meteahna românească de a scoate în evidență punctele mai puțin tari decât jocul.

La nivel de conducere văd că lucrurile sunt mai bine ținute sub control, nu mai intră (n.r. Gigi Becali) așa vehement și abrupt în jucători. Și domnul Becali învață de la parcursul echipei, dacă parcursul echipei e unul pozitiv nici nu are de ce să insiste foarte mult, când apar probleme la o echipă cum e FCSB e normal ca un patron să-și manifeste nemulțumirea”, a declarat Lucian Sânmărtean, potrivit sport.ro.

Lucian Sânmărtean este antrenorul secund al selecționatei U21

De-a lungul carierei sale de fotbalist, Sânmărtean a evoluat pentru echipe importante, atât din fotbalul intern cât și din cel extern. Fostul jucător de creație a trecut pe la Gloria Bistrița, FC Vaslui, Steaua, actuala FCSB, Pandurii Târgu-Jiu, FC Voluntari, Utrecht, Panathinaikos sau Al-Ittihad.

Fostul jucător de națională, care a fost prezent la EURO 2016, este mâna dreaptă a lui Daniel Pancu, selecționerul reprezentativei U21 a României. A fost reprezentatul selecționatei U20, din postura de șef de delegație, din anul 2021, iar cu cinci ani în urmă, în 2018, devenise managerul sportiv al loturilor de juniori ale României.

Sânmărtean și Pancu îi pregătesc pe tinerii fotbaliști pentru campania de calificare la Campionatul European, care are loc în anul 2025. În lupta pentru accederea în grupe, naționala U21 se duelează cu Elveția, Finlanda, Albania, Armenia și Muntenegru, în cadrul grupei E.

 

Publicat: 27 08. 2023, 16:50
Actualizat: 27 08. 2023, 16:50