Jean Vlădoiu, fostul mare atacant care a evoluat la Steaua, Dinamo și Rapid în anii ’90, a transmis un mesaj cutremurător după accidentarea lui Dragoș Iancu de la Hermannstadt.
Fostul mare fotbalist a trecut printr-o experiență similară pe când avea vârsta de numai 14 ani și a povestit chinurile prin care a trecut și cum a reușit să depășească situația și să joace la cel mai înalt nivel.
„Am avut aceeași accidentare. Am stat două luni și fiind copil mai de la țară, la doar 14 ani, aveam ca o potcoavă pusă, ca o sârmă trecută prin picior. Nu am realizat până atunci. Piciorul drept era normal, masa musculară dezvoltată, iar la celălalt ziceai că am o mână în loc de picior.
După două luni de zile m-au rechemat și mi-au pus ghips normal, până sus, nici nu puteai să te miști. Mi l-am tăiat cu foarfeca, până sub genunchi, și am luat o bicicletă. Aia m-a salvat. Ai mei nici nu știau ce am făcut. După 3 luni și jumătate am jucat, la copii și juniori vorbesc. Ulterior am jucat la cel mai înalt nivel”, a declarat Jean Vlădoiu, la Digi Sport.
Dani Coman, președintele lui Hermannstadt, a oferit o primă reacție oficială a clubului după accidentarea lui Iancu și a dat asigurări că mijlocașul va reveni pe teren în câteva luni.
„Se simte foarte bine după operație. A descurs foarte bine. Am stat de vorbă și cu doctorii, dar și cu el vreo 30 de minute. Era bine psihic. Suntem convinși că își va reveni, la cum îl cunosc eu.
Sunt momente neplăcute pentru orice jucător de fotbal. Am revăzut faza de mai multe ori. Țicu nu a avut nicio intenție să îl faulteze așa dur. Accidentarea e una urâtă. A fost foarte greu. La pauză, am intrat în vestiar și mă întrebau toți de el. Nu are rost să vorbim despre meci.
Ce e bine e că operația a decurs bine și că își va reveni și va putea juca fotbal în continuare. Am primit mai multe mesaje de încurajare pentru el. Am primit mesaje de la cluburi care voiau să plătească operația pentru el. Mă bucur că există omenie!”, a declarat Dani Coman, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER