Fostul patron de la Dinamo anticipează dezastrul pentru proiectul lui Dan Șucu de la Rapid: „În doi-trei ani o să aibă o altă problemă”
Ionuț Negoiță, fostul patron al celor de la Dinamo, a ținut să îl atenționeze pe Dan Șucu, co-proprietarul celor de la Rapid.
Fostul patron de la Dinamo anticipează dezastrul pentru proiectul lui Dan Șucu de la Rapid: „În doi-trei ani o să aibă o altă problemă”
8 ani patron al „câinilor”, Ionuț Negoiță este de părere că Dan Șucu a avea foarte mult de suferit în următorii ani, din cauza faptului că s-a implicat în fotbal.
În luna mai a anului trecut, patronul Mobexpert a achiziționat 50% din clubul Rapid, cealaltă jumătate a din echipă fiind deținută de Victor Angelescu.
Ionuț Negoiță este de părere că Dan Șucu va fi foarte dezamăgit în următorii ani de fotbal, din cauza oamenilor care se află în fenomen.
„Am fost mirat că Dan Şucu a intrat în fotbal. Estimez că în maxim 2-3 ani o să aibă cu totul o altă parere despre fotbal, aşa cum şi eu când am intrat vedeam lucrurile diferit. Şi va fi pe fond într-o dezamăgire vizavi de fenomen, nu neapărat că fenomenul nu-i ce trebuie, ci pentru că oamenii care-l compun nu sunt ce trebuie”, a spus Ionuț Negoiță, conform orangesport.ro.
Ionuț Negoiță a anunțat condiția prin care este gata să bage din nou bani la Dinamo: „Promovarea ar fi o chestiune de timp”
Întrebat dacă ar mai băga bani la Dinamo, Ionuț Negoiță a anunțat că este gata să revină, însă pune două condiții: Dinamo să aibă stadion nou, iar el să fie acționar minoritar.
„(n.r. Dacă ar fi să o luaţi de la capăt, ce aţi schimba?) Decizia de a întra la Dinamo. Dacă ar fi să am experienţa de acum, nu aş mai intra. Dacă aş mai întra vreodată în fotbal, aş intra doar la Dinamo, cu două condiţii: să fie stadion nou făcut şi să întru în calitate de acţionar minoritar. Nu mi-aş mai asuma toată povestea. Aş fi unul dintre acţionari şi să numim o conducere profesionistă care să se ocupe de managementul clubului.
(n.r. Aţi lua echipa chiar şi în liga a doua?) Ăsta e un detaliu. Dacă s-ar găşi un grup de oameni de afaceri care să pună bani suficienţi să construiască un buget multi-anual, pentru promovare, pentru performanţă, promovarea ar fi o chestiune de timp.
Revin, am mai spus-o şi o repet. Cea mai mare problemă a clubului este lipsa stadionului. Dacă s-ar fi făcut stadionul, atunci când a fost iniţiativa cu toate trei, Steaua, Dinamo, Rapid, şi Dinamo avea stadion sau măcar era în construcţie, m-aş fi gândit şi eu de două ori dacă să plec. Faptul că nu are stadion şi nici măcar nu s-a început la el, asta poate fi o problemă foarte mare”, a spus Ionuț Negoiță la Orange Sport.