Fotbalist de națională, ultimul transfer în Superliga României. Unde va juca fundașul central al reprezentativei Beninului. EXCLUSIV
Petrolul are un sezon bun, peste așteptările unei formații cu resurse financiare reduse. Ploieștenii sunt, după nouă etape, pe locul șase în clasament și nu au mai pierdut de șapte meciuri.
Deși aportul investitorilor turci este în continuare firav, conducerea clubului a reușit să închege un lot consistent, acoperind găurile create în vară, când echipa a pierdut șase fotbaliști, dintre care patru titulari.
Ultimul venit în „haita lupilor” este Yohan Roche, fundaș central, 27 ani, cu dublă cetățenie – Franța și Benin. Fotbalist masiv, de 1,88 metri, cu 11 selecții la naționala Beninului, el este liber de contract și are o cotă de piață de 300.000 de euro. Apărătorul a jucat ultima dată la Quevilly – Rouen Métropolene, în liga secundă, dar a evoluat și la Adanaspor sau Stade Reims.
Yohan Roche, la Petrolul. Fundașul joacă la naționala Beninului
Aducerea lui nu are legătură cu faptul că Marian Huja a fost depășit ușor la golul lui Alibec, în meciul cu Farul. Are însă legătură cu faptul că lui Marian îi expiră contractul în vară și nu dă semne că ar mai rămâne la Petrolul, gândindu-se la o schimbare după cinci ani.
Petrolul a mai transferat doi fotbaliști în ultima perioadă, care nu au debutat la echipă. Este vorba despre Christian Irobiso, revenit a treia oară la gruparea ploieșteană, după ce a încheiat conturile cu o echipă din Arabia Saudită.
Al doilea jucător este tot un atacant. Născut la Brazzaville, în Congo, dar având și cetățenie franceză, Herman Moussaki are experiența primelor două eșaloane din Hexagon, bifând, în tricoul lui SM Caen, șase apariții în prima divizie, pe parcursul sezonului 2018-2019, și 14 în cea de-a doua, în stagiunea 2019-2020.
Din 2020 a trecut la US Boulogne (Franța), până în august 2022, atunci când s-a transferat la formația luxemburgheză F91 Dudelange. În ultimul campionat, Moussaki (1.86 m), internațional „U23” congolez, a jucat în 25 de meciuri și a punctat de șapte ori.
Irobiso și Moussaki pot debuta sâmbătă, când Petrolul întâlnește în deplasare campioana FCSB.