Fotbaliștii de la Rapid, făcuți praf. Cu Bergodi la un pas să fie dat afară, valoarea jucătorilor e pusă sub semnul întrebării: „E singura mea întrebare”
Jucătorii de la Rapid au fost umiliți de Mihai Stoichiță. În timp ce Cristiano Bergodi este la un pas să fie demis, valoarea fotbaliștilor săi e pusă sub semnul întrebării de oficialul FRF.
După meciul cu Sepsi, scor 0-1, Mihai Stoichiță (69 de ani), cel care ocupă funcția de director tehnic al Federației Române de Fotbal, a comentat situația antrenorului Cristiano Bergodi de la Rapid.
Fotbaliștii de la Rapid, făcuți praf. Cu Bergodi la un pas să fie dat afară, valoarea jucătorilor e pusă sub semnul întrebării
Italianul urmează să afle în curând dacă va mai rămâne pe banca tehnică a giuleștenilor sau dacă va fi demis, date fiind eșecurile suferite de gruparea sa în ultimele patru meciuri.
Mihai Stoichiță s-a poziționat de partea tehnicianului de la Rapid, spunând că de vină pentru rezultatele slabe sunt și jucătorii formației de lângă Podul Grant.
„Nu (n.r. dacă se așteaptă să plece Bergodi), am văzut niște declarații cum că nu este antrenor de campionat, dar eu îmi pun o întrebare, jucătorii sunt de campionat? E singura mea întrebare.
Nu sunt răutăcios, dar în momentele astea, mai ales când antrenorul e sub mare presiune, faci mult mai mult tu, ca actor principal, pentru club și pentru antrenorul tău. Nu pot eu să hotărăsc ce calitate au acești jucători.
E șocant, trebuie să-i trezească la realitate. Nu-i victimă sigură cu FCSB, va fi dorință de revanșă, FCSB și-a îndeplinit obiectivul, va fi motivată datorită derby-ului, care este de tradiție, dar va fi un meci frumos. Din păcate, sunt situații în viață în care trăiești și cu demisia în spate, trebuie să te întărești. Și eu am avut momente de genul ăsta, și de glorie, și de penibilitate”, a spus Mihai Stoichiță, după Rapid – Sepsi 0-1.
Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță l-au vizitat pe Luca Mihai la spital
Directorul tehnic al FRF a fost la spital, împreună cu Răzvan Burleanu, să-l vadă pe Luca Mihai (20 de ani), jucătorul accidentat la cap de Josue Homawoo (26 de ani) în partida Dinamo – Poli Iași 1-0.
„Am fost astăzi la spital la el (n.r. Luca Mihai), împreună cu domnul președinte, antrenorii de la tineret, copilul cred că a fost accidentat într-un mod care nu are nicio legătură cu fotbalul. E spre bine”, a mai spus Mihai Stoichiță la finalul meciului.
Luca Mihai a suferit o accidentare gravă la cap în duelul cu Dinamo. El și-a petrecut noaptea de duminică spre luni în secția ATI a Spitalului Elias din Capitală.
Președintele de la Poli Iași, Cornel Șfaițer a dat detalii despre starea de sănătate a tânărului jucător, la 12 ore de la lovitura suferită de acesta.
„Chiar acum o oră am vorbit la spital. Luca va face un nou examen Computer Tomograf, la ora 11.00 și vom vedea cu toții după aflarea rezultatului ce este de făcut. Copilul este la ATI la Spitalul Elias, a dormit foarte mult, are o stare de somnolență. Bine nu este.
Se va vedea după al doilea CT dacă va rămâne acolo și va merge pe salon sau va fi transferat la un alt spital. Sunt părinții acolo, agentul lui, au venit și de la Federație aseară la spital, din staff-ul echipei naționale de tineret, pentru că Luca este internațional de tineret.
Toată lumea întreabă de Luca și este alături de el. Ne dorim cu toții să fie bine, pentru că e o situație destul de complicată. Sunt leziuni destul de grave”, a spus președintele Cornel Șfaițer, pentru ProSport.