Fotbaliștii Politehnicii Iași vor să-i dedice colegului Luca Mihai o victorie în meciul cu FC Voluntari. „Cu atitudinea arătată în meciul cu Dinamo va fi greu să mai pierdem puncte”
Fără victorie în primele patru meciuri din play-out, în care a obținut un singur punct, Politehnica Iași joacă sâmbătă, în Copou, un meci capital pentru rămânerea în Superligă. Ieșenii vor întâlni FC Voluntari, echipă mult schimbată după venirea pe banca tehnică a lui Florin Pîrvu și au nevoie de victorie pentru a păstra șanse de salvare.
Ieșenii vin după un meci teribil cu Dinamo, în care au pierdut în prelungiri după ce au jucat 70 de minute în inferioritate numerică, dar, mai important decât atât, l-au pierdut pe Luca Mihai pentru tot restul sezonului. Mijlocașul de 20 de ani împrumutat de la CFR a fost lovit grav la cap de Homawoo, dar acum este în stare stabilă, internat la Spitalul Elias din Capitală.
Fotbaliștii Politehnicii Iași vor să-i dedice colegului Luca Mihai o victorie în meciul cu FC Voluntari. „Cu atitudinea arătată în meciul cu Dinamo va fi greu să mai pierdem puncte”
Jucătorii Iașiului au vorbit cu Luca Mihai printr-un apel video și i-au promis tânărului mijlocaș că vor juca pentru el în partida cu FC Voluntari.
De altfel, elevii lui Tony au pregătit și un tricou cu mesajul ”Victorie pentru Luca! Fii puternic!”, pe care speră să-l arate publicului de cât mai multe ori în meciul cu Voluntari.
„Vom juca și pentru Luca Mihai în meciul cu Voluntari și vrem să-i dedicăm victoria. Am vorbit prin apel video cu el, este puternic. Suntem alături de el, vom încerca să dăm totul pe teren și pentru Luca, pentru a lua cele trei puncte”, a declarat fundașul central Florin Ilie.
„Suntem datori acestui club, acestui oraș”
Stoperul Iașiului a admis că meciul cu Voluntari este decisiv pentru menținerea în SuperLigă și a punctat că jucătorii lui Tony vor avea șanse mari de câștig dacă vor arăta aceeași determinare din meciul cu Dinamo. De asemenea, Ilie a punctat că jucătorii au rămas datori clubului și trebuie să dea totul pentru a menține echipa în prima ligă.
„Suntem în fața unui meci decisiv, cred că este cel mai important de până acum pentru noi. Trebuie să scoatem maxim din această partidă, pentru că altfel ne va fi foarte greu. Sunt sigur că dacă vom avea unitatea și atitudinea din meciul cu Dinamo vom câștiga. Este momentul să demonstrăm că suntem datori față de acest club, de acest oraș și trebuie să dăm totul pentru ca echipa să rămână în prima ligă. Asa ne dorim, sperăm din tot sufletul să vină oamenii la meci, avem nevoie de sprijinul suporterilor. Cu ei alături sunt sigur că putem obține toate punctele”, a completat Florin Ilie.
Tony: „Cu atitudinea asta puține echipe vor mai lua puncte cu noi”
La rândul său, antrenorul Tony da Silva mizează în continuare pe atitudine, pe factorul mental, aspecte ce pot face diferența în duelurile din play-out, în care echipele sunt sensibil egale ca valoare. Tony susține că elevii săi vor mai pierde greu puncte dacă vor juca în ultimele partide cu determinarea arătată contra lui Dinamo.
„Sunt mai bucuros că am vorbit chiar acum cu Luca, sănătatea lui este cea mai importantă. Are încă dureri la cap, la urechi, dar e bine. A fost o săptămână grea pentru noi, după accidentarea lui Luca și eșecul de la Dinamo. Dar acum privim înainte. Băieții au arătat că au inimă și dorință de a schimba lucrurile. Am pierdut, dar cu atitudinea asta puține echipe vor mai lua puncte cu noi! Am văzut o echipă care a luptat. Băieții mei au o dorință enormă de a câștiga și vor să-i dedice victoria cu Voluntari lui Luca”, a spus Tony da Silva.