Fotbaliștii Universității Cluj au petrecut înaintea partidei cu Petrolul Ploiești. Eugen Neagoe a anunțat ce sancțiuni au primit jucătorii: „Au fost penalizați destul de usturător”

Eugen Neagoe reactioneaza in meciul de fotbal dintre Universitatea Cluj si FCSB, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Cluj Arena din Cluj Napoca, duminica 31 octombrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 3 poze

4 jucători ai Universității Cluj au fost prinși că au petrecut până târziu înaintea meciului contra Petrolului, terminat cu înfrângerea „șepcilor roșii”, scor 2-0.

Cazul a fost lămurit chiar de tehnicianul echipei, Eugen Neagoe, care a precizat și ce amenzi au primit fotbaliștii petrecăreți.

Cei patru jucători sunt Romario Pires, Dragoș Tescan, Andrei Gorcea și Ely Fernandes, singurul care a jucat în partida de pe „Ilie Oană” fiind cel din urmă, intrat la pauza partidei.

Fotbaliștii Universității Cluj au petrecut înaintea partidei cu Petrolul Ploiești. Eugen Neagoe a anunțat ce sancțiuni au primit jucătorii: „Au fost penalizați destul de usturător”

Eugen Neagoe a ținut să-i critice pe cei 4 jucători la conferința de presă premergătoare partidei din Cupa României Betano, contra Rapidului.

Mai mult, tehnicianul „șepcilor roșii” a anunțat că toți vor primi câte o amendă de 1000 de euro. Mai mult, Romario Pires a pierdut și statutul de căpitan, iar liderii din teren vor fi de acum Alexandru Chipciu și Ioan Filip.

„Știu foarte bine ce s-a întâmplat. Au fost cei 4 jucători de care s-a vorbit. Am discutat cu jucătorii și am luat niște măsuri. Au fost toți amendați, iar Romario nu mai este căpitanul echipei. M-am informat foarte bine.

Când iau decizii pe care nu aș dori să le iau și jucătorii încalcă regulamentul, atunci trebuie să fiu foarte bine documentat. Nu vreau să pedepsesc un jucător, doar de dragul de a pedepsi.

Ei au fost penalizați destul de usturător. Îmi pare rău, dar aceasta este situația. Au fost amendați cu 1.000 de euro fiecare. Se vor opri banii din salariu.

Universitatea Cluj e un club important, le-am spus și în vestiar, trebuie să respectăm numele pe care îl reprezentăm. E un club cu o istorie foarte mare, avem mulți fani pe care nu trebuie să îi dezamăgim. Datoria lor este să se pregătească foarte bine, să se pună în slujba echipei

Cui nu îi convine, e liber să meargă în altă parte. Lezăm imaginea clubului, iar Universitatea Cluj e o echipă cu o emblemă foarte grea. Noi trebuie să facem cinste acestui club, nu să lovim în imaginea lui. Ei nu trebuiau să fie în acel moment unde au fost”, a spus Eugen Neagoe.

Publicat: 07 12. 2022, 15:48