Fotbalistul a zburat tocmai din Arabia Saudită la Craiova pentru a-și susține foştii colegi în meciul cu Rapid: „Le urez să ia titlul şi să-mi trimită medalia!”

Fotbalistul a zburat tocmai din Arabia Saudită la Craiova pentru a-și susține foştii colegi în meciul cu Rapid: „Le urez să ia titlul şi să-mi trimită medalia!”
Fotbaliștii craioveni Nicușor Silviu Bancu, Elvir Koljic, Florin Eugen Gașpar, Cristian Mihai Căpățînă, Ionuț Alexandru Mitriță, Alexandru Crețu, David Andrei Barbu, Stefan Daniel Bana, Andrei Virgil Ivan, Marian Danciu, Gjoko Zajkov si Ștefan Baiaram salută galeria după meciul dintre Universitatea Craiova si NK Maribor Branik, contand pentru UEFA Conference League, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, joi 1 august 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • Publicat:

Alexandru Crețu s-a despărţit de Universitatea Craiova după trei sezoane şi a debutat deja la noua sa echipă, Al Wehda, din Arabia Saudită. Afişând un nou look, jucătorul de 32 de ani a revenit în Bănie, profitând de întreruperea campionatului saudit, fiind prezent la derby-ul cu Rapid, de pe „Ion Oblemenco”, încheiat 1-1.

Universitatea Craiova, care l-a adus liber de contract pe Creţu în 2021, urmează să primească 600.000 de euro de la Al Wehda, conform transfermarkt, jucătorul având un salariu de 700.000 de euro pe an la formaţia saudită.

Alexandru Creţu, prezent pe stadion la Universitatea Craiova – Rapid

Alexandru Crețu și-a făcut timp și a venit la Craiova pentru a le ține pumnii foștilor săi colegi în derby-ul cu Rapid.

„Am avut câteva zile libere şi mă bucur că am venit în oraş ca să-mi susţin echipa. Cu părere de rău, nu am luat cele trei puncte, deşi băieţii au jucat, Rapid nu a existat, în repriza a doua nu a călcat în jumătatea noastră, dar nu am luat toate punctele. Nu am stat în tribune cât am fost la Craiova, am făcut-o acum.

Condiţiile sunt extraordinare în Arabia Saudită, oamenii investesc mult acolo. I-aş lua pe toţi foştii colegi lângă mine, dar le urez un campionat bun şi poate iau titlul şi îmi trimit şi mie o medalie. Jocul echipei arată bine, de ce să nu se poată câştiga campionatul?”, a declarat Alexandru Creţu.

Mijlocaşul a revenit cu un mesaj pe reţelele de socializare şi dat de înţeles că va reveni la Universitatea Craiova, indiferent de poziţia pe care o va avea, mai ales că a dezvoltat în Bănie şi afaceri cu imobiliare.

„A venit momentul să îmi iau rămas-bun. Sunt recunoscător pentru tot ce am realizat și trăit în cei ani ani de Univeristatea Craiova. Ani in care am fost trup și suflet pentru culori, pentru suporteri, pentru tot ce înseamnă spiritul oltenesc. Vă mulțumesc pentru toată susținerea. Veți rămâne mereu în sufletul meu.

Vreau să le mulțumesc tuturor jucătorilor, staff-ului tehnic, medical, conducerii și tuturor angajaților clubului care m-au tratat întotdeauna cu respect. Pentru mine urmează o nouă etapă și nu-mi rămâne decât să le urez succes în continuare foștilor mei colegi. Acesta nu e mesaj de «adio», ci de «la revedere».

Cu deosebită considerație, Alex Crețu”, a scris Creţu pe Instagram.

Pe Alex Creţu îl aşteaptă confruntarea cu Benzema

Alex Creţu fost prezentat de clubul saudit într-un clip special, în care apare ca un viking, chiar în ziua meciului de pe teren propriu cu Al Orobah, din etapa a doua a primei ligi. Alexandru Crețu a fost introdus în repriza secundă, în minutul 57, şi a oferit pasa pentru golul decisiv marcat în minutul 90+3, care a adus victoria gazdelor cu 2-1.

Al Wehda este pe locul 5 după două etape, cu 4 puncte, iar în etapa următoare va juca, peste două săptămâni, în deplasare cu Al Ittihad, echipa antrenată de Laurent Blanc, la care evoluează Karim Benzema, Fabinho şi N’Golo Kante.

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Adio, dragă doamnă! Marea artistă a României era aplaudată pe tot globul: O să-mi lipsească de pe acest pământ
Adio, dragă doamnă! Marea artistă a României era aplaudată pe tot globul: O să-mi lipsească de pe acest pământ
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×