Fotbalistul care a fost dat afară de Gigi Becali a mers în Qatar și a petrecut alături de Florinel Coman, starul lui Al-Gharafa.
Fostul mijlocaș de la FCSB nu a stat prea mult pe gânduri și s-a dus lângă „Mbappe de România”.
Fotbaliștii au profitat de perioada sărbătorilor de iarnă pentru a petrece timp alături de familie și prieteni. Boban Nikolov, fostul jucător de la FCSB, a mers în Qatar și a petrecut alături de Florinel Coman. În momentul de față, mijlocașul din Macedonia de Nord evoluează la Borac Banja Luka.
Boban Nikolov e fotbalistul în care Gigi Becali își punea speranțele: „L-am luat pe Nikolov. Când am bani, fac! Caut un mijlocaș care să dirijeze orchestra.
Văd că Edjouma a început să se încadreze în ceea ce vreau, alături de Olaru. Dar vreau unul mai plimbăreț, care să fie pe tot terenul, genul lui Bauza.
L-am întrebat pe Tănase despre Nikolov, iar el mi-a spus că e un jucător de tipul lui Oaidă, dar puțin mai bun. El recuperează și pasează, dar, cel mai important, nu pierde mingea”, declara Gigi Becali, în septembrie 2022, la Pro Arena.
Gigi Becali, patronul de la FCSB, i-a propus lui Florinel Coman să revină la gruparea roș-albastră. Fotbalistul român i-a transmis miliardarului că ar vrea să rămână la Al-Gharafa.
„M-am bucurat pentru FCSB, pentru că merită și cred că pot face față mai departe. (N.r. Despre declarațiile lui Gigi Becali) Am vorbit cu dânsul, i-am spus că nu.
Bine, dânsul glumea, mai vorbim, mai glumește. Nu, nu am în cap să mă întorc, sunt foarte bine acolo. Mă simt bine, mă simt un jucător important, așa că nu mă gândesc să mă întorc.
(N.r. Pe FCSB o vezi campioană?) Este luptă grea, strânsă, dar are un plus pentru câștigarea campionatului. În Europa, eu așa o văd, o văd calificată. (N.r. Se vede primăvara?) Da, eu așa cred”, a declarat Florinel Coman, pentru AntenaSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER