Alexandru Pantea (20 de ani) a fost făcut praf de Basarab Panduru, după ce fundașul a gafat decisiv în meciul pierdut de FCSB în deplasare, împotriva celor de la UTA Arad, scor 1-2.
După o serie de prestații impresionante în acest debut de sezon care l-au făcut pe patronul Gigi Becali să-l compare cu legendarul Roberto Carlos, Pantea a clacat, în cele din urmă, sub presiune, și a fost unul dintre cei mai slabi jucători ai roș-albaștrilor în meciul de la Arad, în care trupa lui Mircea Rednic le-a administrat bucureștenilor primul eșec din cadrul ediției curente de Superliga.
Alexandru Pantea și-a lăsat echipa în inferioritate numerică în minutul 45+3, după ce a comis un henț în mod inexplicabil, iar Basarab Panduru l-a taxat pe tânărul fotbalist pentru modul în care a judecat faza în care a fost eliminat.
„A greşit, este tânăr. Nu ai cum să fii la FCSB şi să faci aşa ceva. Trebuie să ştii ce să faci în situaţia aia. Nu analizează bine deloc. El mai are greşeli. Nu marchează când trebuie, nu face multe lucruri. Dar e tânăr, poate să înveţe”, a spus Basarab Panduru, la Orange Sport, după UTA Arad – FCSB 2-1.
Jurnalistul Bogdan Cosmescu a avut, la rândul său, un discurs dur la adresa lui Pantea și consideră că asemenea lipsuri pot fi cu greu compensate chiar și cu muncă asiduă.
„Pantea trebuie convocat la naţionala de seniori, nu are cum să lipsească (n.r. ironic). A greşit toată faza. Ce cauţi să sari acolo, de ce sari? Trebuie să te antrenezi toată viaţa, dar asta nu se învaţă. Nu o să progreseze văzând cu ochii”, a adăugat și comentatorul sportiv Bogdan Cosmescu, pentru sursa citată.
După primul meci pierdut de FCSB în acest sezon al Superligii, antrenorul Elias Charalambous a recunoscut superioritatea echipei lui Mircea Rednic, însă a răbufnit la adresa arbitrajului, fiind nemulțumit de decizia luată de brigada condusă de George Găman în prima repriză, când le-a acordat o lovitură de la 11 metri arădenilor.
„A fost un rezultat prost pentru noi. Fanii noștri sunt cu siguranță dezamăgiți. Am început meciul bine, dar după aceea puteam să facem lucrurile mai bine. Rezultatul e corect, adversarul a jucat mai bine decât noi, nu vreau să găsesc scuze. Vreau să fiu corect, nu vreau să înțeles greșit, dar penalty-ul e amuzant.
L-a lovit mingea în piept și a acordat penalty. Dacă s-au schimbat regulile, vor fi mai multe penalty-uri în acest campionat. Poate unii oameni nu vor să fim pe primul loc. Trebuie să îmbunătățim lucrurile, să vedem ce am greșit astăzi. Acesta e fotbalul.
Câteodată pierzi, câteodată câștigi. Trebuie să continuăm, vom da totul pentru a câștiga următoarea partidă. Când nu totul merge cum vrem, trebuie să ne controlăm nervii. După al doilea cartonaș roșu, era aproape imposibil să mai facem ceva. Până acum am corectat multe chestii”, a spus Charalambous.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER