Universitatea Craiova ar putea rămâne în această vară fără unul dintre cei mai experimentați fotbaliști din lot, David Lazar (32 de ani), după ultima mutare făcută de Mihai Rotaru.
Formația din Bănie a început campania de transferuri cu Silviu Lung Jr., pe care l-a și prezentat oficial în cursul zilei de joi. Portarul a apărat în sezonul recent încheiat la Poli Iași, unde a fost decisiv în misiunea moldovenilor de a evita retrogradarea în Liga 2.
Acest transfer este foarte aproape să încheie, însă, colaborarea dintre Universitatea Craiova și David Lazar.
Transferul lui Silviu Lung Jr. la Universitatea Craiova i-a diminuat șansele de titularizare lui David Lazar, care în acest sezon a fost oricum nevoit să fie mulțumit cu statutul de rezervă a lui Laurențiu Popescu.
Astfel, portarul care în 2022 a câștigat Supercupa României cu oltenii are toate șansele să plece din Bănie în această iarnă, potrivit informațiilor obținute de ProSport. Atât el și-ar dori o nouă provocare, pentru a avea șansa să joace, cât și conducerea clubului este tentată să renunțe la serviciile sale. În cazul în care nu își va găsi un angajament în timp util, goalkeeper-ul ar putea, totuși, să își ducă la bun sfârșit contractul cu echipa lui Mihai Rotaru, scadent în vara lui 2025.
În cazul în care David Lazar va pleca de la Universitatea Craiova în această vară, aproape sigur urmează promovarea la echipa mare a tânărului Matei Goga.
Echipa Universitatea Craiova a oficializat primul transfer al verii, portarul Silviu Lung Jr. semnând un contract pe doi ani cu gruparea antrenată de Costel Gâlcă. Goal-keeper-ul care va împlini 35 de ani peste câteva zile vine din postură de jucător liber de contract, după despărţirea de Poli Iaşi.
„Bine ai venit la Știința, Silviu Lung jr.! Știința face prima mutare în perioada de mercato și îl readuce în Craiova sa natală pe Silviu Lung jr., portar ce are în palmares un titlu de campion, o Cupă și două SuperCupe ale României. Astăzi, Universitatea Craiova a semnat un contract valabil pe o perioadă de 2 ani cu goalkeeperul oltean.
Mult succes în alb-albastrul Științei, Silviu”, se arată în comunicatul oltenilor.
Silviu Lung a jucat pentru fosta echipă a lui Adrian Mititelu, FC Universitatea Craiova, din 2005 până în 2011, fiind unul dintre preferaţii patronului. Mititelu a riscat chiar un scandal în vestiar, după ce l-a pus pe liber în 2009 pe Mircea Bornescu, titularul de până atunci, pentru a-l forţa pe Silviu Lung Jr., care la vremea aceea avea numai 20 de ani, dar dovedise calităţi indiscutabile.
După ce fosta echipă a lui Adrian Mititelu a fost dezafiliată, Silviu Lung junior şi ceilalţi componenţi ai lotului au devenit liberi de contract, iar portarul a ajuns, alături de Valerică Găman, la Astra Giurgiu, cu care a câştigat titlul, sub comanda lui Marius Şumudică.
Silviu Lung junior a evoluat apoi la Kayserispor, Al Raed şi Poli Iaşi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER