Diogo Rodrigues (24 de ani) a semnat cu UTA pe 26 iulie și după doar o săptămână a fost titularizat de Mircea Rednic în partida cu Poli Iași (1-0), în care a și contribuit la faza unicului gol. De atunci, portughezul a jucat în aproape toate meciurile „roș-albilor”, cu excepția duelului de la Buzău din Cupa României, când a rămas pe bancă.
Apărătorul a oferit primele impresii după cele trei luni petrecute la Arad, dar și despre poziția din clasament a „Bătrânei Doamne”. „Îmi place aici în România, e o experiență bună, prima pentru mine în afara Portugaliei. Cât despre echipă, cred că e cea mai bună la care am jucat, mă simt bine alături de coechipieri. Sunt oameni buni și suntem concentrați pe obiectivele pe care le avem. Până acum, totul este perfect. Cred că în ultimele cinci meciuri am jucat mai bine, doar că în acest moment nu suntem pe locul pe care ne dorim, dar cu siguranță vom mai urca în clasament”, a spus lusitanul.
Mâine, de la ora 18, arădenii o vor întâlni pe Dinamo la Oradea în etapa a 15-a din Superligă. „Știu că va fi un derby. Și când am fost să mă tund am auzit lucruri despre Dinamo, Rapid și alte cluburi pe care le întâlnim în campionat, știu că sunt rivalele noastre. E un meci important, dar toate sunt importante, pentru că trebuie să recuperăm punctele pe care le-am pierdut în primele meciuri”, a adăugat Rodrigues.
Când a sosit la UTA, lusitanul i-a avut ca și concurenți pe Marko Roganovic, care între timp nu mai face parte din planurile lui Mircea Rednic la prima echipă, și pe Albert Stahl, o improvizație pe acel post. Între timp, la Arad a sosit un alt fundaș dreapta de meserie, Tiberiu Căpușă, iar acum antrenorul „roș-albilor” are două opțiuni importante în acea zonă. „Pe fiecare post trebuie să avem concurență, pentru că atunci va juca cine e mai în formă. Dacă muncesc mult, poate antrenorul mă va folosi, e o luptă individuală, dar cea mai importantă este echipa. Antrenorul va alege jucătorul care poate să ajute echipa la meci. Poziția mea favorită este cea de fundaș dreapta, dar pot juca și mai avansat, mijlocaș dreapta sau aripă dreapta”, e de părere Rodrigues.
Fiind născut în Portugalia, Rodrigues are o afinitate pentru Cristiano Ronaldo, dar idolul său, care joacă pe același post, este un alt conațional. „Cred că pentru toți oamenii din Portugalia, Cristiano Ronaldo este idolul, dar fundașul meu dreapta favorit este João Cancelo, pentru că e portughez și îmi plac calitățile lui. E dificil să ajung la echipa națională, pentru că Portugalia are foarte mulți fotbaliști extraordinari, dar bineînțeles, e un vis de-al meu din copilărie. Poate într-o zi voi reuși să ajung acolo”, mai afirmă utistul.
Fundașul a apucat să joace patru partide pe Arena „Francisc Neuman” înainte de startul lucrărilor de schimbare a gazonului, dar a fost destul pentru a simți atmosfera de la Arad. „Dintre echipele la care am jucat, UTA are cei mai mulți fani, în Portugalia nu avem atât de mulți oameni care iubesc fotbalul. Îmi place să fiu pe gazon când ne susține tot stadionul, e perfect, am o relație foarte bună cu suporterii. Cu siguranță, îmi e dor de acest stadion, e cu totul altceva, e special. La Oradea terenul nu e atât de bun, dar și acolo simțim susținere din partea fanilor” a spus portughezul.
Rodrigues a jucat în 13 partide pentru UTA în toate competițiile, fiind integralist în opt dintre ele. Înainte să semneze cu arădenii, acesta a evoluat doar în țara natală, la Portimonense, Covilha, Sacavenense și Amora FC, în liga secundă portugheză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER