Fotbalistul FCSB care are trei oferte din Superliga e al doilea jucător care e făcut „pachet” de Gigi Becali după eliminarea cu Nordsjaelland: „Pleacă, să vedem unde” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Valentin Gheorghe (26 de ani), mijlocașul de la FCSB care are trei oferte din Superliga, e al doilea jucător care e făcut „pachet” de Gigi Becali după eliminarea cu Nordsjaelland. Finanțatorul grupării roș-albastre a oferit ultimele detalii despre situația fotbalistului.

E gata! Valentin Gheorghe, fotbalist cu trei oferte din Superliga, pleacă de la FCSB! Gigi Becali îl face „pachet” după eliminarea cu Nordsjaelland

Gigi Becali nu și-a putut ascunde nemulțumirea după ce echipa sa a fost eliminată de Nordsjaelland din UEFA Europa Conference League, iar vineri dimineață, 18 august, a anunțat în fața reporterilor primele măsuri pe care le va lua.

Finanțatorul FCSB a dezvăluit că a acceptat să îl vândă pe Andrei Cordea, în schimbul căruia va încasa suma de 1.315.000 euro. De asemenea, Gigi Becali a spus că o să îi dea drumul la transfer și lui Valentin Crețu, în ciuda faptului că îi prelungise contractul în urmă cu doar câteva săptămâni.

Și, nu în cele din urmă, un alt jucător care are soarta decisă la FCSB este Valentin Gheorghe. În privința acestuia surpriza nu este tocmai mare. Mijlocașul transferat în 2021 de la Astra Giurgiu nu se afla în grațiile lui Gigi Becali, iar în ultimele săptămâni s-a vorbit tot mai des despre o plecare a sa.

Acum, după eșecul cu Nordsjaelland, în care Valentin Gheorghe a rămas doar pe banca de rezerve, situația mijlocașului s-a clarificat. Gigi Becali a transmis răspicat că acesta va pleca de la FCSB:

„Pleacă și Vali Gheorghe, o să vedem unde o să plece”, a declarat Gigi Becali, vineri, 18 august, în fața reporterilor.

Valentin Gheorghe are trei oferte din Superliga

Valentin Gheorghe ar avea în acest moment trei oferte pe masă din Superliga. Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești și UTA Arad ar fi echipele care s-ar afla pe urmele sale. Gigi Becali vrea să renunțe definitiv la serviciile mijlocașului și nu acceptă să îl trimită sub formă de împrumut. Iar un impediment care a stat în calea mutării a fost reprezentat de suma pe care finanțatorul FCSB a cerut-o în schimbul lui Vali Gheorghe. Pentru a-i da drumul definitiv, Gigi Becali și-ar fi dorit 100.000 de euro.

Însă, după ultimele evenimente de la echipă, este posibil ca omul de afaceri să accepte desfacerea contractului în cazul lui Vali Gheorghe fără niciun ban.

Recent, Valentin Gheorghe a reacționat după ce Gigi Becali a anunțat că îl dă afară și a confirmat faptul că are mai multe oferte. De asemenea, fotbalistul s-a arătat deschis să își rezilieze contractul cu FCSB în orice moment.

Două meciuri a bifat Vali Gheorghe în sezonul actual, fără să înscrie sau să paseze decisiv.

Publicat: 18 08. 2023, 11:48
Actualizat: 18 08. 2023, 14:29