Jucătorul FCSB a reacționat după ce a aflat că Gigi Mulțescu s-a stins din viață.
Fotbalistul campioanei României a postat un mesaj pe rețelele de socializare cu privire la moartea dinamovistului.
Gigi Mulțescu a încetat din viață la 72 de ani. Andrei Vlad, portarul FCSB, a reacționat după ce a aflat vestea tragică. Rezerva lui Ștefan Târnovanu a postat o poză cu el pe rețelele de socializare și a ținut să-i mulțumească pentru tot.
„Mulțumesc pentru tot, G.M! Drum lin!”, a fost mesajul lui Andrei Vlad.
Rămas bun, nea Gigi. Amintirile zecilor de întâlniri oficiale și – mai ales – ale meciurilor noastre de joi de pe „Magnetica” nu se vor șterge niciodată…Dumnezeu să te odihnească în pace și liniște, om bun…”, a transmis și Meme Stoica, oficialul FCSB.
Dinamo, echipa de suflet a lui Gigi Mulțescu, a reacționat când a aflat cumplita veste și a postat un mesaj de adio.
„Odihnă veșnică, Gigi Mulțescu! Toate gândurile dinamoviștilor pleacă acum spre familia celui ce a fost marele Gheorghe Mulțescu.
Nea Gigi a fost alături de Dinamo atât atunci când câștiga campionate, ca jucător (1979-1985), oferindu-ne momente de neuitat pe care le transmitem și astăzi, din generație în generație, golul cu Hamburg fiind unul dintre ele, cât și în vremuri gri și negre, ca antrenor al echipei noastre.
Nea Gigi n-a ezitat să fie alături de clubul pe care l-a iubit și a răspuns mereu cu prezent atunci când i-a fost cerut sprijinul, acceptând responsabilitatea postului de antrenor în situații extreme, chiar și pe final de carieră, când starea de sănătate nu mai era favorabilă.
Întreaga suflare dinamovistă îți mulțumește pentru tot ce ai fost și pentru tot ce ai făcut în această viață, Gigi Mulțescu! Veșnic un model de dinamovist și un exemplu de dinamovism”, a fost mesajul postat de Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER