Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al clubului FCSB, a vorbit despre situația lui Dorin Rotariu, extrema dreapta în vârstă de 28 de ani a roș-albaștrilor.
Oficialul roș-albaștrilor a dezvăluit ce i-a transmis patronul Gigi Becali în legătură cu Dorin Rotariu.
Gigi Becali a cerut ca Dorin Rotariu să nu mai facă parte din lotul condus de către Elias Charalambous după vacanța de iarnă. În cazul în care fotbalistul nu va ajunge la Hermannstadt sau Sepsi, echipele care și-au exprimat interesul pentru acesta, cel mai probabil Dorin Rotariu va fi trimis la echipa a doua așa cum s-a întâmplat cu numeroși jucători care au intrat în dizgrația patronului.
„La Rotariu, am văzut că există interes din partea celor de la Hermannstadt şi Sepsi. Nu avem cum să-i reziliem contractul. E sub contract. Dacă el vrea să plece… Are contract până în vară.
Gigi nu mai vrea ca Rotariu să mai facă parte din lot în partea a doua a sezonului”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Gigi Becali e hotărât. Patronul de la FCSB nu îl mai vrea sub nicio formă pe Dorin Rotariu în echipă. Ba chiar e dispus să îi dea și bani numai să plece de la FCSB.
„Pe Rotariu îl vor Sepsi și Sibiul. Acum, care vrea să îl ia… El e liber! Dau și bani de la mine ca să rupă contractul! Îi dau și bani ca să plece! Eu așa fac, când nu mai vreau un jucător îi dau bani să scap de el. A fost ambiția mea să-l aduc, că-mi plăcea cum juca la Dinamo”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport, în urmă cu câteva zile.
Cotat la 500 de mii de euro de către Transfermarkt, Dorin Rotariu a jucat doar cinci meciuri pentru FCSB în acest sezon din Superliga. În stagiunea precedentă, a bifat 27 de apariții pentru Atromitos Atena, în prima ligă din Grecia, și a marcat patru goluri.
Dorin Rotariu a plecat din România în ianuarie 2017, când Club Brugge a plătit către Dinamo suma de 2.2 milioane de euro. Apoi, a fost împrumutat la Mouscron și AZ Alkmaar, iar în februarie 2019 Club Brugge l-a vândut la FC Astana contra sumei de 1.5 milioane de euro. Un an și jumătate a petrecut în Kazahstan, iar apoi a ajuns la Ludogoreț. După jumătate de an, bulgarii l-au împrumutat la Atromitos, unde a jucat din ianuarie 2022, până în iunie 2023. Ulterior, a rămas liber de contract.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER