Fotbalistul rapidist care a fugit de urgență de la stadionul din Giulești pentru a scăpa de furia ultrașilor a dat nas în nas cu suporterii: „Gata, bă, ai plecat?”
Christopher Braun a fost fotbalistul rapidist care a fugit de urgență de la stadionul din Giulești, la scurt timp după fluierul final al meciului Rapid – Petrolul 0-2 din etapa a cincea a Superligii, pentru a scăpa de furia ultrașilor, care s-au dezlănțuit pe final de joc și imediat după acesta.
Fotbalistul rapidist care a fugit de urgență de la stadionul din Giulești pentru a scăpa de furia ultrașilor a dat nas în nas cu suporterii: „Gata, bă, ai plecat?”
Fanii giuleșteni i-au taxat atât pe fotbaliști, cât și pe Cristiano Bergodi și staff-ul acestuia, dar în principal pe conducători, cărora le-au cerut nici mai mult, nici mai puțin decât să plece, președintele Daniel Niculae fiind principala țintă.
În acest context, Christopher Braun a încercat să scape de apostrofări, așa că, potrivit gsp.ro, a fost surprins în parcarea arenei din Giulești, în căutarea propriei mașini, la doar 10 minute de la fluierul de final al partidei.
Doar că fundașul lateral în vârstă de 32 de ani, care a venit în această vară la Rapid de la CFR Cluj, nu a avut noroc, iar la ieșirea din parcare s-a trezit cu câțiva fani giuleșteni în fața sa.
În mod evident, aceștia i-au reproșat evoluția din timpul jocului, dar și faptul că a încercat să „dea bir cu fugiții” în acest context extrem de tensionat. „Gata, bă, ai plecat? Te doare…”, a fost mesajul primit de fotbalist din partea suporterilor, conform sursei citate anterior.
Cum a reacționat Cristiano Bergodi când a fost întrebat în legătură cu acest subiect
Antrenorul italian a susținut că Braun nu avea practic motive să încerce să se eschiveze în vreun fel, întrucât, în opinia sa, a fost cel mai bun jucător al Rapidului în acest meci.
Nu știu ce s-a întâmplat cu Braun. Cred că a fost cel mai bun jucător de astăzi. Nu putem spune nimic despre el, a jucat foarte bine pe stânga cu Petrila. Și în a doua repriză s-a dăruit și a încercat să facă ce trebuie”, a spus Cristiano Bergodi, printre altele, la finalul meciului Rapid – Petrolul Ploiești 0-2.