Campioana României trece printr-o criză fără precedent pe final de an și Meme Stoica a anunțat că jucătorul tras de șunci de Gigi Becali e accidentat.
FCSB traversează o perioadă foarte bună apropiindu-se amenințător de liderul U Cluj în campionat. Pe plan extern, campioana Superligii are 9 puncte din 12 posibile în Europa League, dar intensitatea și numărul mare de meciuri au făcut măcel în lotul roș-albaștrilor pe final de an. Alex Musi este acum incert pentru duelul de joi cu FC Botoșani din cauza unei probleme medicale.
Roș-albaștrii au infirmeria plină în această parte a sezonului și urmează o serie de 10 jocuri în 30 de zile, astfel că Elias Charalambous va avea nevoie să facă multe improvizații pentru a înlocui posturile cheie lăsate libere de jucătorii accidentați. Alex Musi, una dintre soluțiile de pe banca de rezerve suferă de pubalgie și este incert pentru meciul cu FC Botoșani.
Anunțul a fost făcut de Meme Stoica, după ce fotbalistul a ieșit accidentat de pe teren în urmă cu trei zile, când a disputat alături de naționala U20 un meci cu Portugalia U20, 1-1, la Târgoviște. Musi a resimțit dureri grave și a fost înlocuit în minutul 71, ulterior medicii constatând că are pubalgie, o „afecțiune ciudată” din punctul de vedere al managerului general FCSB.
„Pe Musi l-a chinuit o pubalgie. E o problemă care te împiedică să dai randamentul maxim. Narcis Răducanu mi-a zis că și el a avut această problemă și într-o zi s-a trezit complet bine. E ciudată afecțiunea asta, dar sperăm că va fi bine până la meciul cu Botoșani”, a declarat Meme Stoica, la Prima Sport.
FCSB va disputa joi etapa restantă cu FC Botoșani care o poate apropia la doar 3 puncte de liderul U Cluj. Totuși, se anunță o partidă în care roș-albaștri vor alinia un „prim 11” improvizat la maximum din cauza numărului foarte mare de accidentări.
Alexandru Pantea, Mihai Lixandru, Baba Alhasan și Florin Tănase erau deja accidentați înainte de duelul cu U Cluj. Înainte de startul meciului s-a rupt și Vlad Chiricheș, anunțat titular. Tavi Popescu s-a accidentat în timpul meciului, iar la finalul partidei Alex Băluță a ieșit șchiopătând și se pare că are o accidentare gravă care îl ține departe de teren în perioada următoare.
Adrian Șut și Vali Crețu sunt suspendați pentru următorul meci astfel că roș-albaștri vor fi nevoiți să improvizeze pe posturile cheie. Risto Radunovic este plecat la naționala Muntenegrului și va reveni abia în ziua meciului. Jucătorii convocați la naționala României cel mai probabil vor putea evolua, dat fiind faptul că naționala a disputat ambele meciuri din Liga Națiunilor la București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER