Fotbalistul Vlad Chiricheș, out de la FCSB! Gigi Becali a luat decizia și a anunțat public: „Îl țin în club, dacă vrea, dar nu știu pe ce funcție”

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Vlad Chiricheș se apropie cu pași repezi de finalul carierei, iar Gigi Becali a anunțat ce se va întâmpla la sfârșitul acestui sezon cu veteranul fundaș central de la FCSB.

Patronul roș-albaștrilor dezvăluie că Vlad Chiricheș va rămâne în cadrul clubului, însă nu știe deocamdată pe ce funcție să-l angajeze la echipa campioană din Superligă.

Vlad Chiricheș, out de la FCSB! Gigi Becali a luat decizia și a anunțat ce se va întâmpla pe viitor cu veteranul din apărarea roș-albaștrilor

„Chiri” se apropie de momentul când își va agăța ghetele în cui, iar acest lucru se va întâmpla foarte probabil la finalul actualei stagiuni. Este a patra variantă de fundaș central la FCSB, după Dawa, Ngezana și Popescu, iar Gigi Becali i-a decis deja viitorul.

Patronul campioanei a dezvăluit ce se va întâmpla la vară cu stoperul lui Elias Charalambous. Becali este pregătit să-i ofere un post în cadrul clubului, fiind exclus să-i mai prelungească înțelegerea scadentă în vară.

„În apărare nu cred că e o problemă. Chiricheș are până în vară. Din vară discutăm, mai aducem un fundaș central. Ce vârstă are Chiricheș… Îl țin dacă vrea să rămână în club. Nu știu ce să fie, dar daca vrea rămâne, la ce prezență și experiență are de la cluburile mari… De prelungit nu, nu discutăm!”, a transmis Gigi Becali la Fanatik.

Puțină lume știe că, în toamna trecută, nu la mult timp după ce semnase cu FCSB, Vlad Chiricheș a vrut să spună stop carierei din cauza unei noi accidentări, care l-a obligat până la urmă să se opereze și să-l determine să stea multă vreme în tribune. Omul care l-a convins să nu se retragă a fost Alex Chipciu, fostul său coleg de echipă, acum component al rivalei Universitatea Cluj.

Acum o lună era făcut praf. „Când e mingea la Chiricheș îmi e frică”

În urmă cu o lună, Gigi Becali a răbufnit din nou public la adresa lui Vlad Chiricheș, cum a făcut-o mai mereu în ultima perioadă. Criticile patronului erau cât se poate de întemeiate, veteranul făcând numeroase gafe de începător în mai multe meciuri, unele dintre ele fiind fatale echipei sale.

„Îmi e frică. Când e mingea la Chiricheș îmi e frică și nu vreau. Nu vreau să îl supăr pe băiat, dar spun adevărul. Îmi e teamă că greșește. Eu i-am zis. ‘Nu mai da mingile alea’. ‘Nu mai verticaliza. Dacă vrei să verticalizezi trebuie să ai un jucător de 100 de milioane’”, spunea Gigi Becali pentru sursa menționată mai sus.

 

Publicat: 05 11. 2024, 13:31
Actualizat: 05 11. 2024, 13:33