FCSB, echipa lui Gigi Becali, a reușit să câștige campionatul după o pauză de 9 ani.
Înainte de startul noului sezon, Federația Română de Fotbal a venit cu o veste importantă pentru gruparea roș-albastră.
FCSB, campioana Ligii 1, se va duela cu Corvinul Hunedoara, câștigătoarea Cupei României, în cadrul Supercupei. Meciul trebuia să se joace pe 6 iulie, însă a fost reprogramat cu două zile mai devreme, mai exact pe data de 4 iulie.
Schimbarea a fost votată și aprobată în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal. Din moment ce Arena Națională nu va fi disponibilă în acea perioadă, FRF a ținut să precizeze că formația bucureșteană a cerut ca meciul să se joace pe stadionul Ghencea.
Începând din acest sezon, Supercupa României se va disputa pe arena echipei campioane, nu pe una neutră.
Campioana României își va începe campania europeană pe 9/10 iulie în turul 1 preliminar Champions League, în timp ce divizionara secundă Corvinul își va începe parcursul în Europa League pe 11 iulie.
Federația Română de Fotbal, condusă de Răzvan Burleanu, a venit cu mai multe detalii în legătură cu meciul din Supercupa României.
„În urma ședinței Comitetului Executiv al FRF, din 3 iunie 2024, s-au aprobat: modificarea datei de disputare a Supercupei României și perioadele de transfer pentru vară și iarnă, aferente sezonului 2025-2026.
Pentru a asigura o perioadă optimă de pregătire pentru debutul în cupele europene, Comitetul Executiv a decis ca Supercupa României să se dispute joi, 4 iulie, în loc de sâmbătă, 6 iulie.
În partida care marchează deschiderea sezonului 2024-2025 se vor întâlni campioana din acest sezon, FCSB, și câștigătoarea Cupei României Betano, Corvinul Hunedoara. Conform regulamentului, meciul se dispută pe stadionul campioanei, iar clubul FCSB a solicitat ca partida să se desfășoare pe stadionul Steaua. Ora de disputare va fi anunțată ulterior”, a anunțat Federația Română de Fotbal, conform site-ului oficial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER