FRF vrea să îi pună cu botul pe labe pe contestatarii lui Vassaras! Amenzi uriașe pentru Adrian Mititelu și Ciprian Marica. Urmează Gigi Becali, Meme Stoica și Nelu Varga pe lista Comisiei de Disciplină și Etică
Comisia de Disciplină din cadrul FRF a anunțat măsurile luate împotriva lui Ciprian Marica și Adrian Mititelu, după ce oficialii de la Farul și FC U Craiova l-au contestat public pe șeful CCA, Kyros Vassaras!
Comisia de Disciplină FRF i-a amendat pe Ciprian Marica și Adrian Mititelu
Declarațiile publice ale celor doi conducători de club nu au scăpat nesancționate, iar FRF a anunțat astăzi amenzile pe care le vor achita aceștia.
Astfel, Ciprian Marica va fi nevoit să plătească o amendă în valoare de 5.000 de lei, în timp ce Adrian Mititelu va avea de achitat suma de 20.000 de lei.
Site-ul FRF menționează că pe data de 17 mai vor fi soluționate și sesizările la adresa lui Nelu Varga, Gigi Becali și Mihai Stoica, după alte comentarii ale acestora la adresa CCA și a arbitrajelor.
Gigi Becali urmează, după ce a jignit-o pe Iuliana Demetrescu
Vineri, 5 mai, la scurt timp după fluierul final al partidei FC Voluntari – CS Mioveni 1-0, Gigi Becali a oferit o declarație incredibilă despre arbitrul Iuliana Demetrescu. Aceasta din urmă a oficiat de la centru confruntarea menționată, situație care l-a nemulțumit pe finanțatorul FCSB.
„Am văzut meciul Voluntari – Mioveni! Arbitru a fost o femeie (n.n. Iuliana Demetrescu), cu sânii în vânt pe teren! Ați mai pomenit așa ceva? Asta ne mai trebuia! Unde se dezbracă ea înainte de meci? Ce este asta? Știu, așa este în vestul Europei, asta este moda, dar de ce trebuie să facem și noi așa? Du-te la fotbal feminin”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.
Ulterior, Gigi Becali a revenit asupra subiectului și susține că intenția lui nu a fost de a o jigni pe Iuliana Demetrescu.
„Burleanu a zis că nu vrea să se vadă cu mine pentru că am zis eu nu știu ce. Nu am jignit-o eu pe fata aia de e arbitru. Eu am spus și spun și acum… Dacă lumea a luat-o aiurea și nu mi vor să înțeleagă niște păreri. E la mintea cocoșului. Pentru ce să dau eu arbitru femeie la bărbat? Nu am văzut asta nici în Anglia, nici în Franța. Nu am văzut asta. Nu am jignit-o cu nimic, vezi de treaba ta. Du-te tu, femeie, la fotbal feminin, iar bărbatul să se ducă la fotbal masculin și cu asta basta.
Sunteți nebuni? Nu mai sunteți sănătoși la cap? Vreți să demonstrați că sunteți mondialiști? Bărbatul să fie femeie, să aleagă dacă vrea să fie bărbat sau femeie. Nu se poate așa ceva. Faceți acolo la voi ce vreți. Nu eu am cerut întâlnirea, ci Stoichiță. El mi-a zis că vrea președintele să se întâlnească. Poate să zică „Am vrut, dar nu mai vreau”, dar să nu mai spună că nu îl mai primesc. Dar ce avem noi de discutat? Noi avem de discutat lucruri lumești, dar noi nu suntem pe aceeași undă dacă pui femeie să arbitreze, îi dai lui Vassaras 10.000 pe lună, iei un șef de arbitri care stă în Grecia”, a declarat Gigi Becali.