Gabriel Torje a fost cuprins de dezamăgire la finalul jocului cu Universitatea Craiova, în care a reușit să marcheze primele sale goluri din acest campionat.
Cu toate că a fost autor al unei duble superbe, mijlocașul a spus că ar fi preferat să nu marcheze, dar echipa să rămână neînvinsă și în fruntea clasamentului alături de Rapid.
Torje l-a „iertat” pe Aioani, cel care a comis o gafă uluitoare în minutul 71, la lovitura liberă din care Dan Nistor a stabilit scorul final.
„Mă bucură foarte mult execuțiile mele, este o injecție de moral pentru mine, dar mi-aș fi dorit mai mult să nu marchez eu și să câștigăm și să rămânem în fruntea clasamentului. (n.r. – despre gafa lui Aioani) Oricine poate greși, el ne-a salvat în multe momente, nu cred că este vina unui singur jucător. Trebuie să continuăm, ceea ce am făcut până acum și să vedem lucrurile bune. Mister știe cel mai bine ce e de făcut ca să rămânem în fruntea clasamentului.
(n.r. – cum v-a făcut Hagi să ajungeți în fruntea campionatului) Cred că foarte multă disciplină, respectăm ceea ce dânsul ne zice, mâncare, odihnă, tactic, fizic, iar atunci când suntem folosiți dăm maxim”, a spus Gabriel Torje.
Gică Hagi, antrenorul Farului, s-a declarat dezamăgit de fotbaliștii care au intrat de pe banca de rezerve, aceștia nereușind să aducă niciun plus, în opinia „Regelui”.
„Fotbalul îți arată calitățile și defectele, la 3-1 nu am arătat determinare, jocul nu a fost al nostru. Felicit Craiova, bravo ei, felicitări.
Jucăm la 3 zile, trebuia să facem schimbări, o dată poți să intri bine, o dată nu. Cei care au intrat nu au adus nimic, nu au adus prospețime. Când echipa pierde, nu cred că iese nimeni în evidență, trebuia să câștigăm. Am pierdut într-o manieră în care nu trebuia să se întâmple. Realitatea e că am pierdut, fotbalul e făcut din greșeli. Din păcate la 3-1 am făcut prea multe greșeli pentru a câștiga”, a spus Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER