Gafă uriașă a Comisiei de Disciplină: fanii s-au revoltat când au văzut cum e denumită CSA Steaua într-un document oficial FRF!
Federalii au comis o gafă imensă când au scris numele clubului din Liga 2 în ultimul act emis, iar „militarii” au reacționat.
Într-un document publicat pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, după o speță judecată de Comisia de Disciplină, federalii s-au referit la CSA Steaua drept „Steaua Armatei”.
În mod evident, gafa a atras o reacție dură din partea clubului, care a emis un comunicat dur în seara zilei de miercuri.
„Puteți să ne spuneți simplu STEAUA BUCUREȘTI! O nouă mărturie a Federației Române de Fotbal că nu respectă STEAUA și pe suporterii steliști. După ce am fost judecați de către comisiile federației cu altă unitate de măsură față de alte cluburi, în spețe identice, avem parte de o nouă dovadă de ”profesionalism” din partea Comisiei de Disciplină și Etică, din cadrul FRF. În tabelul cu lista sancțiunilor hotărâte pentru meciurile de seniori aflate pe rol în ședința din 20 martie 2024, publicat pe site-ul oficial al federației, în dreptul clubului nostru apare denumirea „CSA Steaua Armatei”.
Le reamintim tuturor, inclusiv angajaților FRF, că denumirea oficială a clubului nostru este Clubul Sportiv al Armatei Steaua. Sperăm că este o greșeală de tehnoredactare și că federația nu a început să practice tehnici folosite, aproape în fiecare zi, de mass-media din România pentru a induce în eroare fanii că ar exista mai multe echipe cu numele de Steaua. Este o singură echipă Steaua București și oricât ați încerca, nu puteți nega realitatea.
Solicităm Federației Române de Fotbal să ia măsuri, cât se poate de rapid, pentru a corecta numele echipei noastre, și ca să vă fie mai ușor pe viitor și pentru a nu se mai crea probleme, puteți să ne spuneți simplu STEAUA BUCUREȘTI”, au reacționat cei de la CSA, printr-un comunicat oficial.
„Scriam acum o săptămână că cei din club iau atitudine doar când este un atac la propria persoană. Uitați-vă cum își bat joc cei de la Federația Română de Fotbal de numele clubului Steaua București. Bichir, Marinescu, Barbu și alți indivizi… chiar și cei din armată, nea Bachide, Roșu, ăștia de la FRF își bat joc de locul vostru de muncă, inclusiv de suporteri, legende și tot ce a însemnat acest club pentru istoria fotbalului din România, dar prea puțin pentru a vă exprima punctul de vedere sau pentru a-i ataca în instanță.
Nu s-au luat de voi personal, nu? Iar vă faceți că nu ați văzut, cât de mult puteți să vă ascundeți de realitate? Ce pretenții ai putea să ai de la FRF și angajații acesteia? Nu demult, unul dintre angajați făcea concursuri cu produsele FRF într-o emisiune în care denigra clubul Steaua și făcea lobby pentru FC Fcsb”, au notat cei de la AS47.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER