Gest superb al lui Gică Hagi înaintea derby-ului Farul – FCSB! ProSport a aflat că lovitura de start în meciul de duminică seara va fi dată de Pavel Peniu, un simbol al fotbalului constănțean și președintele Academiei Hagi.
Partida de duminică seara dintre Farul și FCSB va avea parte și de un moment special, pe care Gică Hagi l-a gândit din timp.
La fel ca Rapid și Universitatea Craiova, Farul nu și-a uitat fostele glorii pe parcursul acestui sezon, iar Gică Hagi a decis ca în „finala pentru titlu” cu FCSB să-l aducă la mijlocul terenului pe Pavel Peniu, unul dintre cei care au pus bazele Academiei Hagi și un om foarte apropiat de „Regele” fotbalului românesc.
În vârstă de 69 de ani, Pavel Peniu a fost la un moment dat și președintele Viitorului, ajutând gruparea patronată de Gică Hagi să devină printre cele mai bune echipe din Superliga.
„Voi iubi Farul până voi muri”, spunea Peniu, cu gândul probabil și la „contopirea” care s-a realizat în cele din urmă.
Născut la Babadag, în județul Tuclea, Pavel Peniu va fi cu siguranță ovaționat de miile de spectatori de la Ovidiu, mai ales că acesta a fost jucătorul Constanței timp de aproape zece ani.
Fost atacant, Pavel Peniu a jucat pentru Farul între 1974 și 1983, fiind unul dintre cei mai buni jucători din istoria clubului. Acesta a îmbrăcat de 156 de ori tricoul alb-albastru, reușind să înscrie 37 goluri pentru Farul.
Apoi, Peniu a rămas aproape de fotbalul constănțean și în momente mai puțin bune: el a ocupat și funcția de președinte al clubului Farul, iar din 2009 și până în prezent este președintele Academiei Gheorghe Hagi.
„Am mers pe la toate academiile importante din Europa și am mai luat câte ceva, dar am personalizat în stilul nostru. Personal, am fost impresionat de academia lui Ajax. De fapt, toate cluburile mari din Olanda m-au impresionat, și PSV, și Feyenoord. Aș avea o mențiune specială pentru cei de la Red Bull, din Austria”, mărturisea Pavel Peniu, pentru ProSport.
Domnul Hagi gândește mult mai repede decât vorbește. El crede că toată lumea funcționează la fel ca el și că înțelegi ceea ce spune oricum ar zice-o. E ceva paranormal uneori. Sunt lucruri la care noi, cei din jurul lui, nici nu ne gândim, dar pe care el le anticipează cu ani înainte să se întâmple” – Pavel Peniu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER