Gest urât al lui Elias Charalambous față de Gică Hagi, imediat după ce s-a terminat FCSB – Farul 1-1! Ce a făcut antrenorul echipei lui Gigi Becali
Un gest urât al lui Elias Charalambous față de Gică Hagi s-a produs imediat după ce s-a terminat meciul FCSB – Farul Constanța, scor 1-1, disputat pe Arena Națională în cadrul etapei cu numărul 24 din acest sezon de Superliga.
Echipa „Regelui” a egalat abia în minutul 90+5, chiar în ziua în care acesta a împlinit vârsta de 59 de ani, fiind chiar salutat în mod special de către fanii echipei roș-albastre prin prisma aceasta, grație unui penalty transformat de Ionuț Larie.
Elias Charalambous s-a grăbit să plece la vestiare după finalul meciului FCSB – Farul 1-1 și astfel nu a mai existat un salut între el și Gică Hagi
Anterior, Baba Alhassan reușise să deschidă scorul în minutul 55, iar apoi, în minutul 58, golul marcat de Louis Munteanu a fost anulat pe motiv de offside după intervenția sistemului de arbitraj video.
Imediat după fluierul final, Elias Charalambous, după ce a privit inițial spre banca tehnică adversă căutându-l parcă din priviri pe Gică Hagi, s-a grăbit să plece spre zona vestiarelor și nu l-a mai așteptat pe omologul său pentru a-l saluta, așa cum se întâmplă de obicei în astfel de situații.
În momentul în care Hagi s-a îndreptat spre zona băncii de rezerve a celor de la FCSB pentru a face acest gest de curtoazie, el nu l-a mai găsit acolo pe Charalambous și a trebuit să se „mulțumească” prin a-l îmbrățișa pe Mihai Pintilii, secundul de facto al tehnicianului cipriot, după ce anterior i-a salutat pe câțiva dintre jucătorii săi, dar și pe unii dintre fotbaliștii liderului din Superliga.
„Regele” a părut destul de nemulțumit la finalul partidei de pe Arena Națională
Chiar dacă echipa sa a reușit să smulgă în prelungiri un punct în partida de pe Arena Națională, Gică Hagi nu a părut chiar foarte încântat de acest deznodământ, ba chiar din contră, în principiu din cauza fazei petrecute în minutul 58.
Cel mai probabil, supărarea sa a fost generată de faptul că brigada de arbitri a avut nevoie de foarte mult timp pentru a lua decizia finală la acea fază, chiar și în contextul în care momentul a fost analizat cu ajutorul sistemului VAR.