Mihai Stoica a fost uluit de declerațiile făcute de Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo București, la adresa lui Cristi Borcea.
Andrei Nicolescu s-a alăturat în conducerea „câinilor” în februarie 2023. În timpul conducerii sale, Dinamo București a reușit să revină în Superliga.
Mihai Stoica neagă legăturile cu conducătorii rivalei tradiționale a celor de la FCSB și este indignat de reacția conducătorilor celor de la Dinamo București față de subiectul posibilei reveniri a lui Cristi Borcea la formația din „Ștefan cel Mare”. Managerul „roș-albaștrilor” l-a lăudat pe fostul acționar majoritar al celor de la Dinamo București pentru performanțele realizate și consideră absurdă poziția oficialilor clubului față de acesta.
„Nu cunosc pe nimeni din conducerea lui Dinamo. Am vorbit în iarnă cu Andrei Nicolescu, doar legat de un jucător. Dar pe mine m-a șocat altceva. Declarația domnului Voicu, tatăl. Că înțeleg că sunt tată și fiu.
El a spus într-un moment în care nu avea niciun motiv să o facă că nu prea are ce căuta Cristi Borcea la Dinamo. «Noi vrem să facem altceva».
Când era Borcea, cu metodele lui atât de hulite, Dinamo lua campionate. Și Dinamo exista și în Europa, A fost în primăvara europeană. Cu Borcea a fost cea mai bună perioadă a lui Dinamo de după Revoluție. Și tu îl renegi pe Borcea când nimeni nu ți-a cerut asta? De ce?
Eu am rămas șocat! Mai dinamovist decât Borcea… Îl cunosc foarte bine, îi cunosc copiii. Oamenii sunt bolnavi de Dinamo”, a spus Mihai Stoica, la OrangeSport.
Andrei Nicolescu, actualul președinte al „câinilor”, invitat la ProSport Live, consideră că declarațiile lui Cristi Borcea despre o posibilă revenire la Dinamo București sunt în van, până când nu ia legătura cu oficialii clubului.
„Eu nu știu intențiile domnului Borcea. Am văzut că declară din când în când niște lucruri. Noi am declarat tot timpul că discuțiile serioase apropo de investiții, de investitori, de sume se fac în birouri, nu se fac pe la televizor. Mai mult de atât eu nu pot să declar”, a spus Andrei Nicolescu, la ProSport Live.
Dinamo București se află într-o situație critică, fiind la mâna rezultatelor pe care le vor înregistra celelalte echipe angrenate în lupta pentru salvarea la retrogradare pentru a evita revenirea în Liga 2. Dinamo are 22 de puncte și un meci în plus față de FC U Craiova și Politehnica Iași. Oltenii se află la egalitate de puncte cu „câinii roșii”, în timp ce moldovenii au 21 de puncte.
În această etapă, Politehnica Iași o întâlnește pe FC Hermannstadt, în timp ce elevii lui Eugen Trică vor disputa partida cu liderul play-out-ului, UTA Arad.
Dinamo București mai are un singur meci de jucat în această ediție a Superligii. „Alb-roșiii” o vor întâlni pe UTA Arad, pe stadionul Francisc von Neumann, pe data de 11 mai.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER