Gestul surprinzător făcut de Nelu Varga înaintea derby-ului CFR Cluj – Universitatea Cluj! Patronul campioanei României a oferit 3000 de bilete galeriei oaspete, iar conducerea face un anunț de ultimă oră: „Vor exista măsuri de securitate suplimentare” | EXCLUSIV
CFR Cluj a ales să ofere 3000 de bilete celor de la Universitatea Cluj pentru derby-ul Ardealului, programat luni, 13 martie, în runda 30 din Superliga, în ciuda faptului că regulamentul obligă cluburile să asigure doar 5% din capacitatea stadionului! Președintele Cristi Balaj a explicat, pentru ProSport, cum se vor asigura oficialii campioanei României că totul va decurge conform normelor legale.
CFR Cluj – Universitatea Cluj se va disputa cu măsuri de securitate suplimentare!
„Ardelenii” au fost de acord să ofere un număr semnificativ mai mare de tichete „Șepcilor Roșii” decât în mod obișnuit, iar conducătorul formației din Gruia susține că această decizie a venit în semn de respect pentru adversar.
În schimb, vor exista măsuri de securitate suplimentare pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, solicitate în mod special de conducerea lui CFR Cluj pentru a se asigura că totul va decurge într-un mod lipsit de probleme și că potențialele scandaluri între galerii vor fi evitate.
În cazul în care suporterii nu vor respecta regulamentul, Cristi Balaj dezvăluie că aceștia vor fi evacuați imediat din arenă, conform legii 4, fie că este vorba de fanii echipei gazdă sau de cei ai Universității Cluj.
„Știu că există o rivalitate între galerii. Îmi doresc să se respecte limitele, în măsura în care se poate, și acest meci să fie un prim pas spre normalitate. Vor exista măsuri de securitate suplimentare, toți fanii prezenți pe arenă se vor simți în siguranță!
E adevărat că am decis să dăm un număr mai mare de bilete suporterilor de la Universitatea Cluj. E un semn de respect. Trebuie să fie o sărbătoare, o rivalitate pur sportivă.
Fanii care nu respectă ordinea, conform legii 4, vor fi evacuați, indiferent ai cui suporteri sunt. Vom solicita respectarea cu strictețe a regulilor de securitate, tocmai pentru ca partida să fie o bucurie pentru publicul clujean”, a declarat Cristi Balaj pentru ProSport.
Situație fabuloasă la Cluj: biletele la derby-ul CFR – Universitatea, vândute din portbagaj!
Conducerea lui CFR Cluj a anunțat prin intermediul unui comunicat că suporterii Universității vor primi un număr ridicat de bilete pentru partida programată săptămâna viitoare, iar suporterii campioanei au aprobat această decizie în public.
„Vă informăm că astăzi, la sediul Grupării Mobile de Jandarmi, a avut loc o întâlnire organizatorică între oficialii și suporterii celor două cluburi, împreună cu autoritățile locale implicate pentru buna desfășurare a acestui joc. În acest sens, am convenit împreună ca susținătorii U Cluj să aibă posibilitatea să-și achiziționeze bilete, la meciul de luni, în Peluza 1 (sector 28) și în Tribuna 2 (sectoarele 37, 46, 38, 47) de la casele de bilete de la Cluj Arena”, a anunțat conducerea campioanei, printr-un comunicat.
Iar fanii echipei din Gruia și-au făcut publică aprobarea: „Împreună cu conducerea clubului am decis ca 3000 de locuri din capacitatea stadionului să fie date rivalilor noștri pentru a avea parte de un derby puternic și cu o atmosferă frumoasă demnă de un oraș ca și Clujul. Respectul însă trebuie să fie de ambele părți așa că nu vom tolera suporterii „alb-negri” în Gruia, în afara celor deplasați organizat. Fiecare persoană careva veni în Gruia separat de peluza Universității trebuie să își asume toate riscurile la care se va expune”, scrie într-un comunicat al fanilor CFR, pe pagina de Facebook Peluza Vișinie.
După ce clubul a dezvăluit că fanii Universității Cluj vor avea posibilitatea de a achiziționa bilete chiar de la casele amplasate la stadion, fanii lui CFR au reacționat și au solicitat să aibă posibilitatea de a vinde și ei tichete pentru propriii fani, pentru a se asigura că acestea nu vor fi cumpărate de fanii oaspeților.
Suporterii campioanei au comercializat tichetele din portbagajul unei mașini, iar cu această ocazie, fanii „Șepcilor Roșii” au ironizat această inițiativă în mod public și l-au atacat pe patronul Nelu Varga.
„Amintiri din viitor, cu casele de bilete închise, suporterii campioanei României în anul de grație 2023, azi, comercializând cu demnitate bilete la meciul cu „U” Cluj de luni. În anii de tinerețe a patronului campioanei, asta era strategia de vânzare a „hainelor importante di pă Italia”, unele cu dispozitivele antifurt încă pe ele. Sunt evidente valorile ghidate de „tradiție”, „nume și renume”, pe care „campioana” cu mai multe trofee decât suporteri le promovează. De fapt așa se distribuie și ajutoarele. P.S. Dovadă de încredere și curaj: biletele se vând numai după o verificare temeinică după nume și prenume, care obligatoriu trebuie să se regăsească în grupurile specifice”, scrie pe pagina „Șepcile Roșii.