Gheorghe Hagi a mai transferat un jucător la Farul Constanța! A semnat jucătorul pus pe liber de către Rapid

Damien Dylan Dussaut in meciul de fotbal dintre CS Afumati si Rapid Bucuresti, contand pentru Cupa Romaniei Timisoreana, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, miercuri 28 septembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Damien Dussaut, fundașul dreapta francez în vârstă de 28 de ani, a semnat cu Farul Constanța, după despărțirea de Rapid București.

Gheorghe Hagi a mai transferat un jucător la Farul Constanța! A semnat jucătorul pus pe liber de către Rapid

După ce i-a expirat contractul cu Rapid București, Damien Dussaut și-a găsit destul de repede angajament, tot în România, la Farul Constanța.

Gruparea de la malul Mării Negre l-a prezentat oficial pe Damien Dussaut, la scurt timp după ce a anunțat și revenirea lui Ionuț Vînă, mijlocașul central în vârstă de 28 de ani.

„Bun venit, Damien Dussaut!

Fostul internațional de juniori al Franței s-a alăturat lotului nostru în cantonamentul de la Poiana Brașov! Mult succes, Damien!” , a fost anunțul publicat de către clubul Farul Constanța pe rețelele sociale.

Cotat la 100 de mii de euro de către Transfermarkt, Damien Dussaut a jucat un singur meci pentru Rapid în acest sezon din Superliga.

După ce a evoluat în Franța, la Valenciennes, și în Belgia, la Stangerd Liege și Sint Truiden, Damien Dussaut a ajuns în România în ianuarie 2019, la Dinamo București, iar problemele financiare din „Ștefan cel Mare” l-au îndepărtat și a semnat după doar opt luni cu FC Viitorul, actuala Farul Constanța. În iulie 2022, acesta a ajuns la Rapid din postura de jucător liber de contract, dar nu a reușit să se impună în Giulești.

Astfel, după un an petrecut la Rapid, însă fără realizări, revine la gruparea lui Gheorghe Hagi, la care a jucat, în cele trei sezoane petrecute acolo, 70 de meciuri în Superliga și a înscris și două goluri.

Farul își face echipă pentru cupele europene

În calitată de campioană a României, Farul va juca în primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Iată lista posibililor adversari din prima rundă:

  • Ferencvaros (Ungaria)
  • Qarabag FK (Azerbaidjan)
  • Slovan Bratislava (Slovacia)
  • Ludogoreț Razgrad (Bulgaria)
  • Sheriff Tiraspol (Moldova)
  • BATE Borisov (Belarus)
  • FK Astana (Kazakhstan)
  • Maccabi Haifa (Israel)
  • Zalgiris Vilnius (Lituania)
  • HJK Helsinki (Finlanda)
  • Flora Tallin (Estonia)
  • Shamrock Rovers (Irlanda)
  • The New Saints (Țara Galilor)
  • Olimpija Ljubljana (Slovenia)
  • Zrinjski Mostar (Bosnia)

Programul preliminariilor Ligii Campionilor

Primul tur: 11/12 și 18/19 iulie 2023
Turul doi: 25/26 iulie și 1/2 august 2023
Turul trei: 8/9 și 15 august 2023
Play-off: 22/23 și 29/30 august 2023

Publicat: 17 06. 2023, 19:12
Actualizat: 17 06. 2023, 19:14