Gheorghe Hagi, managerul tehnic al echipei Farul Constanța, s-a declarat mulțumit de victoria cu Sepsi, dar accidentarea lui Dragoș Nedelcu l-a scos din minți.
Partida dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și Farul Constanța s-a disputat duminică, în cadrul etapei cu numărul 13, iar trupa lui Gheorghe Hagi a învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Louis Munteanu, în minutul 33.
Introdus în minutul 54, în locul lui Kiki, Dragoș Nedelcu s-a accidentat ș a fost înlocuit după doar 15 minute, cu Banu.
Accidentarea suferită de către Dragoș Nedelcu pe Sepsi Arena l-a dat peste cap pe Gheorghe Hagi.
„Știam că jucăm cu o echipă foarte bună, un joc foarte bun, combinativ, mobil. Sunt fericit pentru rezultat, am avut șansă multă, dar jocul nostru a suferit. Colectiv, ei au jucat mult mai bine decât noi. Dacă jucam ca ei, puteam marca mai mult. Cred că la noi doar anumiți jucători au jucat bine. Nu am reușit să facem presiune. Am pregătit să facem presiune în jumătatea lor.
Când am reușit, am fost periculoși și am dat gol, când nu am mai făcut asta, au venit peste noi. Nu trebuia să ne lăsăm dominați, trebuia să avem mobilitate, pase, dar, din păcate, unii jucători au putut, alții nu.
Sunt nervos că l-am pierdut pe Nedelcu. A stat o lună și ceva, acum, să stea să joace cinci minute, să mi se spună că poate să joace și apoi să vad asta… Nu e departamentul meu, fac parte din staff-ul meu, dar eu nu răspund de partea fizică. Din punctul meu de vedere, e o greșeală foarte mare, iar ei trebuie să revizuiască ce fac acolo.
Ultimele trei puncte sunt norocoase, restul au fost meritate. Am făcut un fotbal extraordinar. S-a creat o echipă frumoasă. Azi voi reflecta, voi analiza ce s-a întâmplat. Vom încerca să jucăm mai bine decât astăzi cu cel puțin 50 la sută”, a spus Gheorghe Hagi, după meci, citat de Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER