Gheorghe Mustață, reacție amuzantă despre retragerea lui Gigi Becali din fotbal și vânzarea echipei FCSB: „Îmi vine să strănut” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Intrat prin transmisiune telefonică în cea mai recentă ediție a emisiunii ProSport Live, Gheorghe Mustață a avut o reacție amuzantă în momentul în care a fost întrebat despre retragerea lui Gigi Becali din fotbal și vânzarea echipei FCSB. Liderul galeriei roș-albastre a lăsat de înțeles că nu crede în niciuna dintre cele două ipoteze.
Retragerea lui Gigi Becali din fotbal și vânzarea echipei FCSB, simple zvonuri? Gheorghe Mustață, reacție amuzantă la ProSport Live
Gigi Becali anunță cu fiecare reacție pe care o are în presa sportivă din România că FCSB este de vânzare și că retragerea sa din fotbal e inevitabilă. Omul de afaceri a stabilit și prețul sau mai bine zis prețurile pentru care cele două planuri ale sale vor fi puse în aplicare. În eventualitatea în care FCSB nu va câștiga campionatul, echipa va fi scoasă la vânzare pentru 25 de milioane de euro. În schimb, în cazul unui triumf în Superliga la finalul acestui sezon, prețul pentru cumpărarea FCSB va crește la 40 de milioane de euro.
Indiferent de preț, latifundiarul din Pipera susține că are deja un cumpărător la ușă. ProSport a dezvăluit într-un material publicat miercuri, 3 mai, că milionarul despre care Gigi Becali a spus că i-a făcut ofertă pentru FCSB este Simion Apreutese.
Cum negocierile pentru vânzarea echipei par să fie din ce în ce mai avansate, Gheorghe Mustață, liderul galeriei care susține FCSB, a fost chestionat cu privire la acest subiect, în cea mai recentă ediție a emisiunii ProSport Live:
„Îmi vine să strănut. Nu știu ce să zic, problema e că aceste zvonuri care apar, că Gigi iese din fotbal, nu știu ce să zic, care e sponsorul care vrea să investească, nu știu câți bani are. Rămân la opinia mea și nu prea aș vrea să comentez lucrul ăsta. Nu vreau să întru în amănunte. Dacă se întâmplă ceva, o să vedeți la momentele respective.
Of, of, știți bine că am mai vorbit de chestia asta. Lăsăți-l pe domnul Becali să se gândească, dar eu spun să ne vedem de drumul nostru și să ne încurajăm echipa, pe mine mă interesează să îmi încurajez echipa, să putem să luăm campionatul”, a spus Gheorghe Mustață, la ProSport Live.
Gigi Becali, detalii despre potențialul cumpărător al echipei
Gigi Becali s-a ferit să ofere foarte multe detalii despre omul de afaceri care i-a făcut o propunere pentru a cumpăra FCSB. Tot ce a zis finanțatorul roș-albaștrilor a fost că potențialul cumpărător nu este mai bogat decât el, însă nici nu are probleme din punct de vedere financiar:
„Băi, nu cred, mai bogat decât mine nu e, dar nu trebuie să fie mai bogat decât mine să ia o echipă. Omul nu vrea să se audă. Un om care are 25 de milioane bani cash, că asta a fost condiția, să iau toți banii direct, mai are sigur încă pe atât.
Că doar nu e nebun să aibă 26 de milioane, 25 de milioane să le dea pentru echipă și să rămână doar cu un milion pentru familia lui.
Am 25 de milioane pe care a spus că le dă, dar, dacă iau campionatul, eu nu mai vreau. Dacă sunt campion, iau 40! Dacă nu, 25. Contează asta foarte mult”, a declarat Gigi Becali.
FCSB e pe locul 2 în play-off-ul din Superliga, cu 40 de puncte. Lider e Farul Constanța, cu 43 de puncte.