Gică Hagi a decis să nu-l mai vândă și pe Constantin Grameni, după ce recent Farul s-a despărțit de doi oameni importanți: golgheterul Denis Alibec și puștiul Andrei Borza, care a ajuns la Rapid.
Deși poate lua o sumă importantă de bani în schimbul lui Grameni, Farul a decis să se bazeze în continuare pe fotbalistul care a fost dorit de Dan Șucu în Giulești. Asta chiar dacă Grameni n-a prins vreun minut în victoria importantă a campioanei României cu HJK Helsinki, scor 2-1.
După ce a ajuns la un pas de grupele Conference League, dar este în mare suferință în Superliga, Gică Hagi a decis să mizeze pe actualul lot. Eventual, discuții în privința lui Grameni ar putea să aibă loc în iarnă, în funcție și de parcursul constănțenilor.
„Avem o ofertă oficială de la Rapid, pentru Grameni, dar nu e de luat în seamă. Nu cred că jucătorii pe care îi avem noi acum pot fi cumpăraţi de echipele din Liga 1. Vindem scump. Nici FCSB nu poate”, spunea Gică Popescu, la Prima Sport.
În această vară, Constantin Grameni a fost dorit mai ales de cei de la Pafos, o formație cu pretenții din Cipru și cu un buget destul de mare.
Totuși, din informațiile ProSport, Pafos n-a mai negociat cu Farul transferul lui Grameni, după ce au luat definitiv un jucător chiar pe postul românului: este vorba de Mamandou Kane, care fusese inițial împrumutat de ciprioți.
Nicu Grameni, unchiul lui Dina Grameni, a oferit un interviu pentru ProSport și a dezvăluit ce i-a spus Gheorghe Hagi fotbalistului pe care-l pregătește.
„În primul sezon în care l-a debutat în Liga 1, din ce mi-a spus copilul, i-a spus așa: «joacă lejer, vei juca bine, vei juca în continuare, vei greși, nu te va pune nimeni la zid, vei juca în continuare, ți se vor da șanse. Joacă simplu, pentru că este sezonul tău de debut». A avut și momente bune, dar și momente proaste. Gică Hagi știe mai bine ca oricine cum să lucreze cu juniorii, cu tinerii.
I-a spus: «gata, este momentul să-ți asumi. Ești un jucător deja copt pentru Liga 1, asumă-ți, decizii în teren, sunt alte tale, nu te lua după nimeni». Și chiar așa face! El este foarte muncitor, foarte corect cu el, foarte autocritic și pot să spun că munca este elementul principal la el. El are un frate născut în 2007 care este mult mai talentat decât el, dar care n-are ambiția lui”, spunea Nicu Grameni, într-un interviu pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER