Gică Hagi e furios pentru suma de bani pe care o ia pe Adrian Mazilu, tânărul atacant pe care l-a vândut încă de vara trecută în Premier League, la Brighton.
Ca urmare a înțelegerii dintre cele două cluburi, fotbalistul a rămas la Farul până la finalul acestui an și se va alătura lotului condus de Roberto De Zerbi în ianuarie 2024.
La aproape jumătate de an de la încheierea afacerii, Gică Hagi recunoaște că nu e deloc mulțumit cu suma de trei milioane de euro pe care a obținut-o în schimbul lui Mazilu!
„Regele” a recunoscut că și-ar fi dorit să încaseze o sumă apropiată de zece milioane de euro pentru cel mai promițător atacant al Farului, dar a fost nevoit să accepte mult mai puțin din cauza cotei scăzute a jucătorilor români.
„Eu nu voiam să-l vând pe Mazilu cu valoarea pe care o avea? Scuzați-mă! Piața dictează, nu pot să dictez eu. Am început noi cu cifrele, dar la un moment dat rămâi cu vorbele. Realitatea asta a fost. Trei milioane!
Punct. Și eu voiam să fie cu zece, cu opt, așa plecasem. Dar de fapt era un jucător român. Din România. Păi cât să plătim pe ăla? Ei fac piața, cei de afară. Hagi trebuie să vândă, toată piața știe asta”, a spus Gică Hagi, la conferința de presă.
În cadrul aceleiași conferințe de presă, Gică Hagi și-a asumat public sezonul slab făcut de campioana Farul, echipă care n-a reușit să reproducă forma fantastică din campania precedentă.
„Am greșit la transferuri. Am făcut transferurile pe care le făceam de obicei. Dar Farul avea pretenții mult mai mari. Farul a fost campioana României. Trebuia să aducem jucători valoroși, care costă. Dar trebuie să ai buget și bani.
Trebuie să crești, să te dezvolți. Ca să te duci în Europa, trebuie bani. Trebuie jucători. Care să fie mai buni ca ai mei. Trebuia să aduc 4-5 jucători mai buni ca ai mei. Dar ăia costa de la 200.000 de euro în sus. Farul a fost echipa cea mai bună și trebuia să aducă jucători valoroși”, a spus Gică Hagi, în cadrul unei conferințe de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER