Gică Hagi face un anunț mare pentru toți suporterii Farului: „Avem viitor! Putem fi unul dintre cele mai bune cluburi”

Gheorghe Hagi în primul unsprezece din toate timpurile
Vezi galeria foto - 4 poze

Gică Hagi a făcut anunțul bombă pentru toți suporterii Farului Constanța, liderul la zi din Superliga.

Dobrogenii au fost incluși într-un top realizat de CIES Football Observatory cu privire la cluburile care au format cei mai mulți fotbaliști pentru formații din primele 31 de ligi ale Europei.

Farul împarte poziția 32 în clasament cu Monaco, Basel și Helsinki, cu nu mai puțin de 36 de fotbaliști crescuți de club aflați în aceste divizii, iar Hagi și-a exprimat mândria în privința acestui aspect, felicitându-se pentru munca depusa pe parcursul anilor.

Gică Hagi, anunțul bombă pentru toți suporterii Farului: „Avem viitor mare! Putem fi unul dintre cele mai bune cluburi”

„Regele” a făcut un anunț bombă pentru toți suporterii Farului, cărora le-a transmis că, pe durata următorilor 5 ani, preconizează o creștere semnificativă a clubului, care va deveni unul dintre cele mai importante din România.

„Suntem mândri că suntem acolo. Se pare că am muncit foarte bine, iar acest lucru este respectat afară. Cifrele arată că facem o muncă fantastică în ultimii ani în România. Poate cea mai bună muncă. Nu uitați că la loturile naționale, chiar dacă nu sunt rezultate, obiectivul nostru numărul unu este acela de a forma jucători pentru loturile naționale.

Au fost la noi în țară, la cele mai bune echipe, cam pe la toate echipele avem jucători. După aceea, am făcut și în afara România, jucători care au jucat afară și care au dovedit, cum sunt cei care s-au consolidat în Belgia, Olanda, Scoția, jucători care au jucat la echipe bune, care au câștigat și campionat, neînvinși, cum a fost Ianis. Cum Drăguș e cel mai bun sau printre cei mai buni de la Standard, cum Răzvan Marin a fost cel mai bun la Standard, iar după l-a semnat la Ajax, cum la Galatasaray a fost semnat Cicâldău. Mă scuzați, dar e Galatasaray.

La noi în țară avem ultimii doi căpitani de la FCSB (n.r – Florin Tănase și Florinel Coman). Sunt ai noștri, crescuți de noi. Așa de bine nu merg lucrurile, dar sunt căpitani. Tase a devenit cel mai bun jucător, golgheter. La echipa campioană (n.r – CFR Cluj) avem un jucător care a fost căpitan la toate loturile naționale și e la echipa națională, Manea. Deci peste tot avem jucători. Dacă am omis pe cineva, nu îi am pe toți, n-am venit cu hârtia făcută.

Toți cei 36 de jucători sunt în circuitul echipei naționale. Într-o zi sau alta pot ajunge acolo sus. Eu cred că asta suntem noi acum. Clubul nostru poate să se gândească că avem viitor mare, dacă ne vom dezvolta așa cum prevăd eu lucrurile, cu optimismul meu și dezvoltarea pe care trebuie să o aibă Farul în următorii cinci ani. Cred că putem fi unul dintre cele mai bune cluburi din România. Avem cea mai bună academie, o să-i vedeți și pe ceilalți care vor veni. La ultimele meciuri am jucat cu patru jucători născuți 2003, 2002, 2005 și 2006. Practic continuăm același lucru”, a spus Gheorghe Hagi, la o conferință de presă.

Publicat: 26 10. 2022, 17:27
Actualizat: 26 10. 2022, 17:51