Gică Hagi i-a dat lovitura lui Dinamo! Transferul cu care „Regele” demonstrează cât de jos a ajuns echipa alb-roșie: fotbalistul care e fan înrăit al „câinilor” a preferat să semneze acum cu Farul!
Este oficial: Gică Hagi i-a dat lovitura lui Dinamo în urmă cu doar câteva clipe! A fost anunțat transferul cu care „Regele” demonstrează cât de jos a ajuns echipa alb-roșie!
Ronaldo Deaconu (26 de ani), fotbalistul care e fan înrăit al „câinilor”, a preferat să semneze acum cu Farul Constanța. Gruparea de la malul mării a anunțat până când e valabilă înțelegerea.
Gică Hagi i-a dat lovitura lui Dinamo: Ronaldo Deaconu a semnat cu Farul! Transferul cu care „Regele” demonstrează cât de jos a ajuns echipa alb-roșie
Ronaldo Deaconu s-a numărat printre principalele ținte ale celor de la Dinamo în actuala fereastră de mercato, iar în ultimele zile ale anului 2023, în presa din România se scria că transferul mijlocașului e iminent.
De altfel, sursele ProSport întăreau ipoteza unui transfer al lui Deaconu la Dinamo, deoarece susțineau că fotbalistul nu este interesat de partea materială. Concret, Ronaldo Deaconu ar fi fost de acord să accepte salariul minim pe economie și să încaseze un bonus de aproximativ 70.000 de euro, doar dacă Dinamo își îndeplinește obiectivul și rămâne în Superliga.
Însă, pe 2 ianuarie 2024 s-a aflat că „Regele” Gică Hagi a intrat în cursa pentru Deaconu și calculele au fost date peste cap. Managerul Farului Constanța a avut nevoie de doar câteva zile pentru a-l convinge pe fotbalist să treacă cu vederea oferta de la Dinamo și să i se alăture la malul mării.
Deaconu a semnat cu Farul Constanța până în 2026, iar transferul a fost anunțat deja în mod oficial:
„Începând de astăzi, Ronaldo Deaconu este noul jucător al echipei noastre, după ce a semnat un contract valabil până în vara anului 2026.
Născut la 13 mai 1997, Ronaldo Deaconu și-a făcut junioratul la Academia Gheorghe Hagi, iar apoi a evoluat în carieră pentru formațiile Feyenoord Rotterdam (tineret), Twente Enschede (tineret), ASA Tg. Mureș, Concordia Chiajna, HNK Gorica (Croația), Sepsi Sf. Gheorghe, Gaz Metan Mediaș, Shaanxi Chang’an Athletic (China) și Korona Kielce (Polonia).
În cele 153 de partide disputate până acum în Liga 1 și Cupa României a marcat 19 goluri și a oferit 33 de pase decisive. Este fost internațional de juniori, tineret și olimpic al României.
Bine ai venit, Ronaldo, și mult succes în tricoul alb-albastru”, se arată pe Farulconstanta.com.
Deaconu a părăsit Polonia după un an și jumătate
Încă din decembrie s-a scris că Ronaldo Deaconu vrea să își rezilieze contractul cu polonezii de la Korona Kielce, nemulțumit fiind de puținele minute pe care le primește din partea antrenorului.
Deaconu se afla sub contract cu Korona din iulie 2022, când a semnat din postura de jucător liber, după despărțirea de chinezii de la Shaanxi Chang’an Athletic.
În acest sezon, Deaconu a jucat 20 de meciuri în toate competițiile, reușind să contribuie cu 4 goluri și 3 pase decisive.