Gică Hagi ia bani de la Nelu Varga pentru transferul lui Louis Munteanu de la Fiorentina. Ce procent avea „Regele” păstrat în contract
Nelu Varga l-a transferat pe atacantul Louis Munteanu la CFR Cluj, de la Fiorentina, dar Gică Hagi își freacă mâinile de bucurie, deoarece va încasa un procent din tranzacție.
Gică Hagi va încasa 100.000 de euro din transferul lui Munteanu de la Fiorentina la CFR Cluj, suma reprezentând procentul păstrat după vânzarea jucătorului când acesta era la Farul.
Procentul pe care îl va lua Gică Hagi, după ce Nelu Varga l-a transferat pe Louis Munteanu de la Fiorentina
Louis Munteanu a devenit transferul anului în Superliga, după ce Nelu Varga s-a înțeles cu Fiorentina pentru trecerea definitivă a atacantului la CFR Cluj. Pe hârtie, el a dat 2.000.000 de euro pentru 50% din drepturile federative ale jucătorului, cealaltă jumătate rămânând la Fiorentina.
Munteanu fusese transferat de Fiorentina, de la Farul, în 2020, în schimbul a 1,7 milioane de euro, dar Gică Hagi a păstrat 5% dintr-un viitor transfer, scrie Digi Sport. Ca urmare, el va încasa 100.000 de euro după ce atacantul a ajuns la CFR Cluj.
De menționat, însă, că suma învestită de Nelu Varga în jucător în următorii patru ani se ridică la 5.450.000 de euro, deoarece patronul de la CFR Cluj va trebui să achite salariul jucătorului (400.000 de euro anual, care va crește cu 5.000 de euro pe lună în fiecare viitor sezon), comisioanele impresarilor plus prima de semnătură de 200.000 de euro.
Florin Prunea este convins că mutarea lui Louis Munteanu este transferul verii în Superliga
Doi dintre oamenii de fotbal din România consideră că CFR Cluj a dat o adevărată lovitură pe piața transferurilor prin aducerea lui Louis Munteanu de la Fiorentina. Fostul portar Florin Prunea este de părere că suma de două milioane de euro este una colosală pentru Superliga.
„Plus efortul pe care l-au făcut pentru a convinge jucătorul. E cel mai bine plătit de la noi, cred. Pentru România, este transferul verii!”, a spus Florin Prunea, la Digi Sport.
De asemenea, Gabi Balint este convins că transferul este unul bun pentru CFR Cluj, deoarece jucătorul a confirmat în campionatul României. Fostul atacant susține că Louis Munteanu a făcut un pas înapoi prin plecarea de la Fiorentina la CFR Cluj, dar nu are niciun dubiu că jucătorul va înscrie mai multe goluri decât în sezonul precedent.
Prezentare oficială de senzație făcută de CFR Cluj lui Louis Munteanu
După ce toate datele problemei au fost clarificate, echipa patronată de Nelu Varga i-a făcut o prezentare senzațională atacantului român. Gruparea ardeleană a postat un clip în care era desenat portretul alb-negru al fostului atacant de la Fiorentina.
Pe finalul filmulețului, Louis Munteanu apare în cadru, oferind o primă reacție. „Să creionăm împreună un sezon de poveste”, a spus el.
Cel care l-a convins pe jucător să semneze cu CFR Cluj a fost impresarul Giovanni Becali, argumentând că este o echipă obișnuită să lupte pentru titlu în fiecare sezon și joacă des în cupele europene.