Gică Hagi încearcă un transfer de senzație la Farul! O lovitură pentru titlu a „Regelui”

Gheorghe Hagi, antrenorul campioanei Farul, ar vrea să-l readucă la echipă pe Cristian Ganea, fundașul stânga al celor de la Panathinaikos.

Gică Hagi vrea să își întărească lotul în flancul stâng al apărării și e gata să-l readucă pe Cristian Ganea

Cristian Ganea a jucat în două perioade diferite la Viitorul, actuala Farul Constanța. Potrivit Sport.ro, fundașul lateral al grecilor de la Panathinaikos ar putea să revină la formația antrenată de Gică Hagi.

  • Cristian Ganea are o cotă de piață de 600.000 de euro.
  • De-a lungul carierei, fundașul român a mai evoluat la echipe precum: Santanyí, FCM Târgu Mureș, Universitatea Craiova, Săgeata Năvodari, FC Brașov
    Viitorul Constanța, Athletic Bilbao, Numancia, Aris și Panathinaikos.

Ganea părea extrem de încântat când a semnat cu formația din capitala Greciei.

„Am aflat de interesul lui Panathinaikos, am discutat cu agentul și sunt fericit că am venit aici. Dacă voiam o șansă excelentă, aceasta este! Cel mai bun moment pentru mine. Am experiență, am jucat multe meciuri la Aris și acum este ocazia să-mi demonstrez nivelul atins”, a declarat Cristi Ganea pentru site-ul oficial al celor de la Panathinaikos.

Cristi Ganea este ca și plecat de la Panathinaikos: „Se așteaptă la ceva mai bun în afara Greciei”

Recent, jurnaliștii greci au scris despre posibilitatea ca fundașul Cristi Ganea să plece de la Panathinaikos. Presa locală anunță că apărătorul român este dorit de trei echipe din Grecia, dar și de cluburi din Polonia și Turcia.

„Din sursele noastre, fundașul român prezintă interes pentru trei echipe din Grecia, iar Panathinaikos ascultă ofertele și din Polonia și Turcia. Cristi Ganea se așteaptă la ceva mai bun în afara Greciei pe acest final de mercato.

Asta după ce a primit un mesaj informal de la Panathinaikos. Clubul nu va fi un obstacol în cazul în care fotbalistul acceptă să se transfere la o echipă unde va prinde un rol mai activ”, au scris jurnaliștii de la sdna.gr.

Publicat: 26 08. 2023, 10:24
Actualizat: 26 08. 2023, 10:29