Gică Hagi își atacă jucătorii, după Farul Constanța – Universitatea Craiova 3-3! „Regele” a luat decizia și anunță schimbări masive în sezonul viitor
Gică Hagi a lansat un atac dur la adresa propriilor jucători, după Farul Constanța – Universitatea Craiova 3-3, anunțând schimbări masive în sezonul viitor.
Niciun jucător nu a scăpat de gura lui Gică Hagi după Farul Constanța – Universitatea Craiova 3-3, „Regele” urmând să facă multe schimbări în sezonul viitor.
Gică Hagi își atacă jucătorii, spunând că și-au luat vacanțe când au vrut
Farul conducea Universitatea Craiova cu 3-0 în minutul 75, dar oaspeții au marcat de trei ori până la finalul partidei. Gică Hagi și-a ieșit din fire pe parcursul partidei, iar după ultimul fluier al arbitrului nu a mai rezistat și și-a atacat jucătorii.
„Au pierdut controlul, nu au fost pregătiți pentru tot ce înseamnă la nivelul ăsta. Le-am spus tot anul că am pierdut momentele importante. Le-am zis și i-am avertizat de la începutul campionatului. Jucători care se accidentează, jucătorii dispar.
Se trăiește bine la Constanța. Când au vrut și-au luat vacanțe. Fotbalul te pedepsește și s-a văzut în seara asta”, a declarat el.
Hagi nu a avut milă de jucători, anunșânf că va reflecta și va vedea pe cine mai păstrează
Hagi a insitat pe seama faptului că în momentele importante Farul a lipsit din joc. Cât timp a jucat ca o echipă, gruparea de la malul mării a dictat ritmul, iar oaspeții nu și-au creat ocazii de gol.
„Nu am fost acolo, ca o echipă. Când am fost o echipă a mers. Schimbările mai mult au adus destabilizare. Nu au adus mai multă putere. Tot ce s-a făcut în anul ăsta s-a pierdut momentele importante.
Farul juca foarte bine, a construit, a jucat ofensiv, defensiv jucătorii au alergat cum și unde trebuie. Cei care au intrat nu au fost pregătiți pentru ritm și intensitate și s-au făcut greșeli mari.
Nu am fost inspirat la schimbări. Voi vedea și voi reflecta. Uneori le-am ghicit, acum nu a mers.
Se termină un an, unii nu și-au făcut datoria față de club, care i-a respectat. În iarnă am făcut lucrurile bine, dar azi nimeni nu a adus nimic bun. Nu putem face greșeli ca acelea din ultimele 20 de minute sau să fii static. Mă doare mult, dar asta e.
A trecut anul. A fost frumos la Farul, s-a plătit bine, clubul i-a respectat. Am luat jucători care erau jos. I-am adus sus și acum nu mă mai înțeleg cu ei. Vom vedea ce va fi. Reflectăm și vedem cu care rămânem”, a mai spus Hagi.
„Mi-e greu să înțeleg. În vestiar încercam să ne dăm seama ce s-a întâmplat. Am condus jocul până la primirea primului gol. După aia a venit al doilea gol, am făcut o greșeală și am fost sancționați cu penalty.
Nu cred că am căzut după primul gol, ci după al doilea. Încerc și mi-e greu să cred că s-a terminat așa. Am pierdut dpuă puncte. Fotbalul te pedepsește dacă nu joci până la ultimul fluier.
Am avut un play-off bună până la un moment dat. A fost o greșeală a doua înfrângere. La meciul de acasă cu Sepsi nu știu ce s-a întâmplat. Azi am venit cu altă față și s-a întâmplat ce s-a întâmplat.
Mergem la Cluj să câștigăm. Avem un ultim meci s-o scoatem la capăt și că ultimele meciuri au fost greșeli”, a completat Mihai Popescu.