Farul Constanța joacă luni, de la ora 19:30, în cadrul etapei cu numărul 5 din Superliga României contra celor de la FC Hermannstadt.
În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei contra sibienilor, Gică Hagi a ținut să laude și performanțele reușite sâmbătă de David Popovici și Simona Halep.
Fostul lider WTA, Simona Halep, s-a calificat în finala turneului de la Toronto, după ce a învins-o pe Jessica Pegula, în timp ce David Popovici a câștigat medalia de aur la Campionatul European de natație de la Roma.
David Popovici a uimit o lumea întreagă sâmbătă seară, când a reușit să bată recordul mondial la 100 de metri liber și să câștige medalia de Aur.
Gică Hagi s-a înclinat în fața performanțelor celor doi mari sportivi români și declară că așteaptă același lucru și de la sporturile de echipă.
„Doi sportivi fantastici. Am văzut și cursa. Sunt sportivi care reprezintă România la cel mai înalt nivel. Se poate în România, semnalul pe care ni-l dau ei ăsta e. Suntem buni și cred că mai avem de lucrat la sportul colectiv, la echipe. Dar individual arătăm că românul are talent foarte mare și e bun.
Sperăm să ajungă și fotbalul sus. E mai greu, la fotbal e nevoie de bugete foarte mari, de investiții foarte mari, dar sperăm ca lucrul acesta să se întâmple în viitorul apropiat, să se creeze acel entuziasm, iar jucătorii foarte buni să-i descoperim și să joace cât mai mult pentru România. Atunci cred că se vor schimba lucrurile”, a spus Gică Hagi, la conferința de presă înaintea meciului cu Hermannstadt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER