Gică Hagi o amenință pe CFR Cluj, după ce Farul a realizat scorul campionatului: „O să încercăm să-i batem, în fotbal nu poți să trăiești cu ce ai făcut în spate”
Farul a reușit să o învingă pe FC Botoșani cu un neverosimil 8-0, în cadrul unei partide desfășurate în etapa cu numărul 19 din Superliga României.
Pe stadionul din Ovidiu, „marinarii” au stabilit cea mai mare diferență de scor din acest an competițional, reușind să devanseze scorul de 7-0, pe care Sepsi l-a administrat tot moldovenilor.
La finalul partidei, Gică Hagi s-a declarat mulțumit de rezultatul final, dar și de evoluția elevilor săi.
Gică Hagi o amenință pe CFR Cluj, după ce Farul a realizat scorul campionatului: „O să încercăm să-i batem, în fotbal nu poți să trăiești cu ce ai făcut în spate”
Pe lângă faptul că „Regele” a ținut să-și felicite jucătorii pentru cele 8 goluri marcate, acesta a avut și un mesaj pentru CFR Cluj. Gică Hagi a dezvăluit că este gata să învingă campioana României în meciul de Cupa care se va juca peste 3 zile.
„Da, cred că am început bine, chiar dacă au fost anumite momente în care am făcut greșeli. Am încercat să marcăm, să câștigăm. Felicitări echipei, tuturor jucătorilor care au fost pe teren. Golurile ne plac, muncim să marcăm, cu cât dăm mai mult e normal că riști și poți încasa. Trebuie să ai echilibru, să faci ambele faze.
Știam că meciurile cu ei se joacă pe tranziție și cine triumfă aici va reuși să câștige. Un jucător care are calitate iese în evidență, știm ce poate Denis. A fost și echipa în spatele lui. La vară de unde știe că nu rămâne? Poate îi ofer ceva mai bun ca oricine.
El știe ce e mai bine pentru el. Fiecare muncește să facă performanță și bani. Sută la sută vor fi schimbări la meciul de Cupa României. Rulăm tot lotul pe care îl avem, o să aducem și de la echipa a doua.
O să încercăm să-i batem pe CFR. Asta le-am zis jucătorilor, așa am început ședința de pregătire înainte de meci. În fotbal nu poți să trăiești cu ce ai făcut în spate ci să te gândești la ce ai în față. Eram liniștit înainte de meci, pentru că m-am agitat până acum. Îmi place să-i împing și să le ridic nivelul.
Ca și frați, colegi, prieteni, e normal (n.r. să fie un duel special cu Dan Petrescu). Între noi mereu a existat mereu concursul acesta. Ne-a dat afară Nea Puiu și de la antrenament din cauza asta. Și eu, și el, ne dorim să câștigăm, asta e mentalitatea noastră”, a spus Gică Hagi.