Gică Hagi poate face un transfer de senzație la Farul Constanța: un internațional român, campion al Superligii și fost jucător la CFR Cluj, se antrenează sub comanda „Regelui”. EXCLUSIV

SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT
Vezi galeria foto - 6 poze

Bogdan Țîru (30 de ani), internațional român cu două apariții în tricoul primei reprezentative, dar și campion al Superligii în 2017, se antrenează sub comanda lui Gică Hagi la Farul Constanța, iar „Regele” l-ar putea convinge să semneze un contract în această vară.

În stagiunea precedentă, experimentatul fundaș central s-a aflat sub contract cu polonezii de la Warta Poznan, fiind unul dintre jucătorii de bază ai echipei. Țîru a jucat 28 de meciuri în campionatul și Cupa Poloniei.

Bogdan Țîru se antrenează sub comanda lui Gică Hagi la Farul Constanța și așteaptă oferte! „Regele” l-ar putea transfera pentru sezonul 2024 – 2025

Polonezii de la Warta Poznan au retrogradat la finalul sezonului 2023 – 2024 și nu și-au mai permis din punct de vedere financiar să păstreze în lot toți jucătorii pe care s-au bazat.

Printre cei care au devenit liberi de contract se regăsește și Bogdan Țîru, fundaș central în vârstă de 30 de ani, care se poate mândri cu două apariții bifate în naționala mare a României.

Țîru a semnat cu Warta Poznan în septembrie 2023, atunci când CFR Cluj l-a vândut în schimbul a doar 150.000 de euro. Anterior, stoperul mai avusese o experiență în campionatul Poloniei, pentru Jagiellonia. La aceasta din urmă a fost vândut de Gică Hagi, în februarie 2020, pentru 600.000 de euro, și a rezistat timp de trei ani, până în ianuarie 2020, când a ajuns în Gruia.

Așa cum am precizat deja, Bogdan Țîru e liber de contract, după ce a terminat înțelegerea cu Warta Poznan, și așteaptă să își găsească o echipă unde să joace în noul sezon.

ProSport a aflat că Țîru se pregătește sub comanda lui Gică Hagi la Farul Constanța. Internaționalul român, care a luat titlul cu formația „Regelui” la capătul sezonului 2016 – 2017, este în negocieri cu mai multe cluburi din străinătate. Însă, până să ia o decizie finală, el a dorit să își păstreze tonusul fizic. Dacă ofertele de afară nu vor fi suficient de atrăgătoare din punct de vedere financiar, fundașul ia în calcul chiar să joace în Superliga pentru echipa lui Hagi.

Constanța e casa lui Bogdan Țîru

Bogdan Țîru este născut la Constanța, la data de 15 martie 1994, iar mai toată cariera de fotbalist și-a petrecut-o sub comanda lui Gică Hagi. El a fost descoperit de celebra academie a „Regelui”, iar în 2011 a făcut pasul la formația U19 de la FC Viitorul.

Un an mai târziu a fost promovat la echipa mare, iar în 2013 a fost trimis sub formă de împrumut la FC Voluntari. Țîru a jucat mai multe sezoane pentru gruparea ilfoveană, iar în 2016 a revenit definitiv la malul mării, unde a izbutit să se impună în tricoul Viitorului, actuala Farul Constanța. El a câștigat un titlu, o Cupă și o Supercupă ale României alături de constănțeni, pentru care a evoluat într-un total de 176 de partide.

La FC Voluntari, Țîru a bifat doar 17 meciuri, iar pentru CFR Cluj a jucat la fel de puțin. Doar în 10 partide disputate de ardeleni și-a făcut apariția fundașul central, pentru care Nelu Varga a plătit 250.000 de euro.

Publicat: 21 07. 2024, 15:00