Gică Hagi, propus ca antrenor la Ajax Amsterdam direct din Olanda! Ar fi cea mai tare mutare: „E fantastic, o legendă! Face fiecare antrenament ca pentru o finală de Liga Campionilor”
Ajax Amsterdam nu traversează cea mai bună perioadă în Olanda și este în pericol să rateze Liga Campionilor pentru sezonul următor, astfel că Gică Hagi a fost propus ca antrenor pentru banca „lăncierilor”. Managerului de la Farul Constanța i-a fost făcut o caracterizare impresionantă în presa din Olanda.
Gică Hagi, propus ca antrenor la Ajax Amsterdam direct din Olanda! Stilul lui a fost comparat cu cel al lui Johan Cruyff
Bas Kuipers, fundaș stânga în vârstă de 28 de ani, a oferit recent un interviu în presa din Olanda și, printre altele, și-a adus aminte de perioada pe care a petrecut-o în România, la Constanța, sub comanda lui Gică Hagi. Kuipers s-a aflat sub contract cu FC Viitorul (n.r. – actuala Farul) în intervalul ianuarie – august 2019, când a adunat doar 9 partide în tricoul formației constănțene. În ciuda faptului că nu s-a impus la Viitorul, Kuipers și-a relansat cariera în Olanda și în prezent evoluează cu succes în Eredivisie, pentru Go Ahead Eagles, echipă pe care o reprezintă din postura de căpitan.
Bas Kuipers le-a vorbit olandezilor despre scurta perioadă petrecută sub comanda lui Gică Hagi și despre aspectele pozitive care l-au ajutat să se dezvolte în România. Și, printre altele, a spus că dacă s-ar afla în conducerea lui Ajax Amsterdam ar face tot posibilul să îl aducă pe Hagi în calitate de antrenor:
„Hagi este o legendă, e fantastic. Am avut o colaborare specială, atât din punct de vedere negativ, cât și pozitiv. Dar mă uit înapoi cu mult drag la acea perioadă.
Fiecare antrenament era de parcă urma să jucam o finală de Liga Campionilor. A fost intens, fără precedent! Toată lumea îl asculta. Dacă aș fi Ajax, l-aș lua pe el. E un antrenor foarte bun.
Este și «Cruijffian», Cruijff este marele lui idol. Are o concepție foarte frumoasă despre joc”, a declarat Kuipers pentru podcastul „Fresia & Milan Parkeren de Bus”.
Pe banca lui Ajax se află în prezent Johnny Heitinga, fost internațional olandez cu 87 de apariții în prima reprezentativă
Așa cum am precizat deja, Ajax nu are parte de cel mai bun sezon. Cu trei etape înainte de finalul campionatului, „lăncierii” riscă să rămână pe locul 3, în afara pozițiilor care duc în UEFA Champions League.
Pe banca lui Ajax a fost promovat în luna ianuarie a acestui an Johnny Heitinga, care din februarie 2016 și până 2023 antrenase toate echipele de tineret ale „lăncierilor”. Din momentul în care a fost promovat, Heitinga a adunat 19 meciuri pe banca lui Ajax, iar rezultatele sale au fost: 12 victorii, 3 egaluri și 4 înfrângeri.
Johnny Heitinga este un fost mare internațional olandez, fundaș central, cu 87 de apariții în prima reprezentativă, pentru care a marcat și 7 goluri. La nivel de club, Heitinga a evoluat pentru Ajax, Atletico Madrid, Everton, Fulham și Hertha Berlin.
Cum arată podiumul în Olanda cu 3 etape înainte de final:
- Feyenoord – 76P
- PSV – 68P
- Ajax – 63P
Primul loc din Olanda duce direct în grupele Ligii Campionilor, în timp ce poziția secundă duce doar în preliminarii. Locul 3, pe care se află Ajax, permite echipei să joace în calificările Europa League.