Gică Hagi rupe tăcerea despre banii care i-au intrat în conturi pentru Enes Sali, jucătorul în vârstă de doar 17 ani care a fost transferat recent de FC Dallas, grupare din Major League Soccer.
ProSport a informat la scurt timp că suma pentru care s-a făcut această afacere a fost de 1.5 milioane de euro. În același timp, în spațiul public s-a mai vehiculat și varianta cu 3 milioane de euro încasate de Farul Constanța pentru tânărul fotbalist ofensiv de bandă stângă.
În cadrul conferinței de presă premergătoare meciului pe care campioana României îl are programat duminică pe teren propriu în compania celor de la Petrolul Ploiești, Gică Hagi a fost întrebat și despre acest subiect și a spus că nu se pune problema ca Enes Sali să fi fost cedat pentru 3 milioane de euro, sumă despre care a lăsat de înțeles că ar fi una semnificativ mai mare decât cea reală.
Sali nu s-a dat cu atâţia bani (n.r. 3 milioane de euro). Să nu mai scrie nu ştiu cât. Ce scriu pe acolo…Dar de unde le scot, mă minunez şi eu. Ce bine ar fi fost! Sali a făcut foarte bine la Farul. A fost unul dintre cei care au câştigat titlul. La 17 ani, să câştigi titlul e o mândrie. El e mândru, familia lui e mândră, ne-a ajutat anul trecut”, a spus „Regele”.
Sali nu s-a dat cu atâţia bani (n.r. 3 milioane de euro). Să nu mai scrie nu ştiu cât. Ce scriu pe acolo…Dar de unde le scot, mă minunez şi eu. Ce bine ar fi fost!
Sali a făcut foarte bine la Farul. A fost unul dintre cei care au câştigat titlul. La 17 ani, să câştigi titlul e o mândrie. El e mândru, familia lui e mândră, ne-a ajutat anul trecut”, a spus „Regele”.
După ce transferul lui Enes Sali la FC Dallas a fost anunțat oficial de către ambele cluburi implicate în afacere, tatăl tânărului jucător, Engi, a vorbit în exclusivitate pentru ProSport și a spus care sunt impresiile sale după această mutare.
„Așa a fost să fie, nu știu dacă e vorba de vreun secret. Suntem cu picioarele pe pământ, nici măcar o șampanie nu am băut, mulțumiți și fericiți. Și o spun pentru că Enes pleacă având fruntea sus. A câștigat un campionat, acum trebuie să-și vadă de treaba lui, să muncească și să arate că este jucătorul în care lumea a crezut, sper să nu dezamăgească. Nu ne îmbătăm cu apă rece.
Despre bani a fost ultima mea întrebare! Am văzut bani, nu sunt un bogat, știu cum e să ai bani, știu și cum să nu-i ai, să le duci dorul. Important este să fii om, să nu ajungi pe arătură. Banii vin și pleacă, iar asta le-am implementat și copiilor mei.
Am luat decizia, în primul rând, împreună cu echipa care-l ghidează, niște oameni foarte pricepuți, e vorba de impresar, nu am fost eu capul în transferul ăsta. Dar ca familie, da, chiar am vorbit acum cu soția și, dacă e bine pentru el, sperăm asta, considerăm că e un pas înainte.
E fericit. Nu a fost ceva extraordinar. Dar am mii și milioane de mulțumiri de transmis clubului Farul, domnului Hagi, acesta este principalul nostru argument. Vrem să spunem că fără ajutorul și fără să-l promoveze „Regele”, nu se întâmpla nimic. Și-i rămânem recunoscători pentru tot restul vieții. Să fim foarte realiști, să ai curajul să bagi un copil de 15 ani să joace cu niște bărbați… nu e puțin lucru. Ce șansă a fost asta pentru noi! Spun realitatea, că nu aveam niciun interes acum, s-a terminat. L-a debutat, l-a dus acolo unde trebuie, nu găsesc cuvântul necesar pentru a-i mulțumi. Dacă nu-l arunca în luptă, Enes… cine e Enes? Trebuie să ai un om care să aibă ochi pentru tine”, a spus Engi Sali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER