Gică Hagi, transfer șoc în ultima zi de mercato. S-a întâmplat totul după numai o lună

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

Luni, 9 septembrie 2024, chiar în ultima zi de mercato din Superliga României, Gică Hagi (59 de ani) a realizat un transfer șoc. Nu este vorba despre un jucător sosit la malul mării, ci despre unul plecat, după numai o lună petrecută la Farul Constanța.

Fotbalistul a fost rezervă la două partide din actuala stagiune și nici măcar nu a apucat să debuteze sub comanda „Regelui”. El a fost înștiințat că nu mai face parte din planurile clubului și a fost trimis la fosta echipă.

George Merloi și Gică Hagi au rupt colaborarea după numai o lună. Transfer șoc în ultima zi de mercato din Superliga

Luni, 9 septembrie, în Superliga României a fost ultima zi din fereastra de mercato de vară, iar câteva cluburi au anunțat mutări pe ultima sută de metri. Universitatea Craiova i-a prezentat pe Alex Cicâldău și Jovo Lukic, în timp ce Rapid București a oficializat transferul de 700.000 de euro al norvegianului Tobias Christensen.

Așa cum am precizat deja, mai multe formații din campionatul românesc au efectuat mutări în ultima zi de mercato, însă una dintre ele a surprins în mod special. Gică Hagi a decis să renunțe la serviciile unui fotbalist pe care l-a adus la Farul Constanța în urmă cu doar o lună.

Este vorba despre mijlocașul George Merloi, în vârstă de 24 de ani, care înainte de o accidentare gravă a avut evoluții foarte apreciate la FC Voluntari. Hagi a decis să îi ofere o șansă, iar la data de 31 iulie 2024 l-a prezentat la Farul Constanța.

Însă, situația nu a decurs conform planului. Merloi s-a aflat în lot la doar două meciuri jucate de constănțeni în acest sezon, cu Hermannstadt (3-2) și CFR Cluj (0-3), însă de fiecare dată a rămas doar pe banca de rezerve.

Potrivit Fanatik.ro, chiar în ultima zi de mercato, Gică Hagi a decis să discute cu George Merloi termenii rezilierii contractului, iar cele două părți au ajuns la un acord. Conform sursei citate, fotbalistul s-a întors deja la FC Voluntari, grupare pentru care mai evoluase în intervalul iunie 2021 – iulie 2024 și care în prezent se află pe locul 7 din Liga 2.

Visul lui George Merloi, spulberat

George Merloi semnase un contract cu Farul Constanța valabil pentru următoarele 3 sezoane. La momentul prezentării, mijlocașul a oferit și un scurt interviu pentru canalul de Youtube al constănțenilor:

Sunt foarte fericit că am ajuns la un club puternic și sper să dau totul, să fac meciuri cât mai bune și să-mi ajut echipa să-și îndeplinească obiectivele în acest sezon. Este un pas înainte, un pas important pentru mine și sper să fac treabă cât mai bine aici. Colegii m-au primit foarte bine, deoarece cu majoritatea mă cunoșteam. Sunt foarte fericit că i-am găsit aici și sper să facem treabă cât mai bună. De foarte mult timp mi-aș fi dorit să ajung aici și bine că până la urmă s-a realizat acest transfer. Eu sper să fie un sezon bun important este să fiu sănătos și cu siguranță voi face lucruri bune aici”, spunea George Merloi, pentru Farul Constanța TV.

De-a lungul carierei, George Merloi a mai evoluat pentru Academica Clinceni și Astra Giurgiu, în Superliga. El a fost legitimat și în Franța o scurtă perioadă, la Rennes, bifând câteva meciuri la echipa secundă a clubului din Hexagon.

Publicat: 10 09. 2024, 09:53