Farul Constanța are ambiții mari, iar liderul din Superliga speră să câștige tot mai mulți fani în următoarea perioadă, după proiectul gândit de clubul condus de Gheorghe Hagi.
„Prin proiectul „FARIST de mic”, echipa tuturor dobrogenilor va oferi, în urma unui parteneriat încheiat cu Spitalul Județean Constanța, body-uri personalizate cu însemnele clubului, urmând ca fiecare nou născut să primească „botezul” prin care să devină farist”, este anunțul făcut de prima clasată din Superliga.
Farul și Mioveni se întâlnesc de la ora 21:00, Live Video Online pe prosport.ro.
Gică Popescu a anunțat ce are de gând Farul, în tentativa de a-și câștiga tot mai mulți fani.
„Azi dăm startul unui proiect la care noi ținem foarte mult. Este un proiect care dorim să ia o amploare importantă. Farul este singura echipă fanion din fotbalul dobrogean și ne-am dori ca toți nou-născuții să devină fariști de mici. Este un prim pas pe care îl facem, sperăm să găsim deschidere și la alte maternități”, a spus Gică Popescu.
„Indiferent de eșalon, indiferent de succese, dezamăgiri, regrete sau împliniri, Farul a fost mereu, pentru toți dobrogenii, clubul din care toți au simțit că fac parte. A fost apoi și o datorie nescrisă pentru fiecare farist, tânăr sau bătrân, să-și spună propria poveste, trăită în spiritul alb-albastru al Farului, o ”moștenire” pe care să o transmită mai departe. Și mai departe din nou și din nou pentru ca următoarea generație alb-albastră să-și trăiască la rândul ei propria poveste faristă”, este mesajul transmis de constănțeni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER