Gică Popescu, reacție tranșantă în privința scandalului pe bilete la meciul Farul – FCSB: „Am vrut o distribuire corectă! Și eu sunt nemulțumit, aș fi vrut 100!”. Câte tichete a luat președintele liderului Superligii | EXCLUSIV
Gică Popescu a oferit o reacție tranșantă, în exclusivitate pentru ProSport, în privința scandalului iscat din cauza vânzării de bilete de la „finala” campionatului dintre Farul Constanța și FCSB: situația a declanșat un conflict intern în clubul dobrogean!
Gică Popescu, reacție tranșantă în privința scandalului pe bilete la Farul – FCSB
Președintele dobrogenilor susține că, din cauza faptului că există o cerere extraordinar de mare pentru această partidă având în vedere miza ei, clubul nu poate face față solicitărilor. Din acest motiv s-a luat decizia ca toate tichetele să fie distribuite intern, fără a fi puse în vânzare pentru publicul larg.
După ce un fotbalist al celor de la Farul Constanța a dezvăluit pentru ProSport că a fost pus într-o situație ingrată de cei din conducere, care au ales să aloce mai multe tichete anumitor persoane influente din anturajul echipei dar care nu sunt o prezență obișnuită pe stadionul de la Ovidiu și au „tăiat” numărul de bilete care merg către apropiații jucătorilor, Gică Popescu a subliniat faptul că nici el nu a primit câte tichete și-ar fi dorit.
În ciuda acestor aspecte, „Baciul” a precizat că în acest moment nu ar mai exista probleme cu biletele care merg către apropiații jucătorilor și lista respectivă ar fi fost rezolvată.
„Este o cerere foarte, foarte mare. Este imposibil să facem față cererii de bilete cu un stadion care are capacitatea de 4.500 de locuri, dintre care 2.000 sunt doar abonamente. Pot să existe nemulțumiri, și eu sunt nemulțumit, mi-aș fi dorit să am 100 de bilete la meciul acesta, dar am avut doar 20 și sunt președintele clubului.
Evident, cea mai mare presiune pentru a obține bilete este pe jucători, am fost și eu jucător și știu cum este, dar nu cred că sunt probleme sau e vreun scandal. Știu că a existat o listă cu nevoile lor și acea listă a fost rezolvată miercuri.
Repet, toți ne-am dori ca la un astfel de joc să avem cât mai multe bilete la dispoziție, dar am vrut să existe o distribuire corectă. Nu puteam să le luăm noi pe toate, nu ar fi fost fairplay”, a declarat Gică Popescu pentru ProSport.
Cristian Bivolaru: „Nu le poți da bilete tuturor”
Cristian Bivolaru, oficialul lui Farul Constanța, a reacționat pentru ProSport după dezvăluirile jucătorului respectiv, iar directorul general al formației de la malul mării a liniștit apele.
„Vă zic sincer că nu am auzit nimic legat de un scandal de acest fel. Poate că există anumite nemulțumiri. E firesc, toți vrem să avem cât mai multe bilete la un meci atât de important. Noi, la club, încercăm să îi mulțumim pe toți.
Uneori se poate, alteori nu. Numai mie mi-au cerut 50-60 de persoane bilete, nu le poți da tuturor. Sunt convins că fotbaliștii vor avea suficiente tichete pentru a fi în regulă”, a declarat Cristian Bivolaru pentru ProSport.