Gică Popescu, surprins de o decizie luată de Adi Mutu în meciul CFR Cluj – Rapid. „Eu nu aș fi făcut asta! Și-a asumat un risc uriaș!”
Gică Popescu a analizat meciul jucat de CFR Cluj cu Rapid, scor 1-0, iar președintele Farului a rămas surprins de o decizie luată de Adi Mutu.
Rapid a debutat în sezonul 2022 – 2023 din SuperLiga cu stângul, însă formația pregătită de Adi Mutu a avut parte de ghinion pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.
Gică Popescu este surprins de modul în care trei jucători de la Rapid s-au accidentat în prima repriză a meciului cu CFR Cluj, dar și de faptul că Adi Mutu a efectuat trei modificări încă din prima parte a duelului din Gruia.
Gică Popescu, surprins de o decizie luată de Adi Mutu în meciul CFR Cluj – Rapid
Gică Popescu s-a declarat dezamăgit de jocul prestat de cele două formații în prima etapă din SuperLiga și crede că „singiril lucru cu care rămânem este decizia VAR”.
„Ciudat cum s-au accidentat cei 3 în prima repriză. Eu nu aș fi făcut 3 schimbări. Mă așteptam ca pe ultima să o păstreze pentru pauză. Și-a asumat un risc uriaș. Eu am crezut că face cea de-a treia schimbare în pauză și nu va fi contabilizată”, a declarat Gică Popescu la Prima Sport 1.
„Singurul lucru cu care rămânem este decizia VAR. Meciul a fost slab. S-a acordat 11 metri pe bună dreptate. S-a întâmplat să rateze Albu. Era greu de luat o decizie. Colțescu a luat decizia corectă, pentru că mingea a atins cotul lui Hoban”, a mai spus Gică Popescu pentru sursa citată mai sus.
Echipele de start
- CFR Cluj: Bălgrădean – Braun, Kolinger, Yuri, Camora – C. Deac, Muhar, Bordeianu, Petrila – Jefte, Dugandzic
REZERVE: Sava, Brucic, Graovac, R. Bălan, Gîdea, Hoban, A. Păun, Yeboah, Debeljuh
Antrenor: Dan Petrescu - Rapid București: H. Moldovan – Belu-Iordache, D. Grigore, P. Iacob, J. Morais – Crepulja, Al. Albu – Pănoiu, Ciobanu, V. Costache – Vojtus
REZERVE: Drăghia, Dussaut, Ignat, Sefer, Al. Ioniță II, Fl. Ștefan, R. Moise, D. Iordache, Despa
Antrenor: Adrian Mutu