Gigi Becali a anunțat că îl transferă în iarnă, dar Meme Stoica l-a contrazis imediat

SURSĂ Sportpictures
Vezi galeria foto - 5 poze

Gigi Becali a fost extrem de dezamăgit după ce FCSB a pierdut restanța disputată pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 1-0, și a vorbit despre prestația unui fotbalist, anunțând că acesta este liber să plece de la campioana României.

Meme Stoica l-a contrazis imediat pe latifundiarul din Pipera și s-a arătat mulțumit de jocul lui William Baeten, care a fost transferat în fară, de la FCU Craiova.

Meme Stoica, mulțumit de William Baeten

Gigi Becali s-a lămurit cu William Baeten după partida cu FC Botoșani, pe care FCSB a pierdut-o cu scorul de 1-0, în care belgianul a fost folosit pe o poziție inedită, la închidere. Latifundiarul din Pipera s-a arătat nemulțumit de jocul prestat de fotbalistul belgian, dar Meme Stoica l-a contrazis imediat pe patronul echipei campioane.

„Efort au făcut toți, am plătit tribut faptului că am avut jucători accidentați în zona centrală. Dacă erau toți, nu aveam nicio emoție. A fost doar faza când a greșit Mihai Popescu, la ocazia lui Chică-Roșă, dar Târnovanu a fost excepțional. În a doua repriză, am fost vulnerabili, exact când nu trebuia. (…)

Nu are ideea asta (n.r. ca Baeten să joace la închidere), noi nu avem oameni, dacă era Lixandru, juca Lixandru, dacă era Baba, juca Baba, dacă era Șut, juca Șut. Baeten nu e mijlocaș central. Ce să faci? Să inventezi? Puteam să îi ștergem cartonașul lui Șut? Dacă era Șut, jucam cu Șut și Edjouma, ce să îi faci? Mie mi s-a părut că Baeten a jucat bine”, a declarat Meme Stoica, la PrimaSport.

Gigi Becali, nemulțumit de William Baeten

Gigi Becali a fost nemulțumit de cum a jucat William Baeten în meciul cu FC Botoșani. Astfel, latifundiarul din Pipera a declarat că belgianul este liber să plece de la FCSB.

„Baeten se ascunde de minge. Se ascundea tot timpul în poziția aia. El tot timpul se ascundea ca să nu o primească. Se ducea în poziție ca să nu deposedeze, îi era teamă că nu știe.

Se ducea în poziții unde să nu poată juca fotbal. M-am convins de Baeten. Dacă poate să plece, să plece! Îi dau drumul să plece. Hai să vedem. Nici Luis Phelipe nu mi-a plăcut. Mai bine îl lăsam pe David Miculescu, măcar făcea ceva în forță. Phelipe e jucător prea superficial”, a declarat Gigi Becali, conform fanatik.ro.

Publicat: 22 11. 2024, 22:43